Parlamentarii au adoptat, în prima sesiune a actualei legislaturi, o serie de legi care au fost promulgate şi prin care au declarat o sărbătoare naţională şi au instituit alte trei, dar şi Ziua Olteniei, arată Mediafax.
Astfel, din cele 195 de acte normative adoptate în această primă sesiune parlamentară şi care au şi devenit legi, fiind promulgate, cinci vizează declararea sau instituirea unor sărbători sau zile naţionale. Actul normativ care declară o sărbătoare naţională este Legea privind declararea zilei de 27 martie - Ziua Unirii Basarabiei cu România ca zi de sărbătoare naţională, acesta fiind iniţiat de deputatul PMP Eugen Tomac.
Parlamentarii au adoptat, de asemenea și trei legi prin care se instituie trei zile naţionale, astfel: o lege privind instituirea zilei de 25 martie ca Ziua naţională a pădurilor, iniţiată de 9 deputaţi şi senatori PSD, PNL, UNPR, o lege pentru instituirea Zilei naţionale de cinstire a martirilor români din temniţele comuniste, iniţiată de 34 de deputaţi PSD, PNL, UNPR, minorităţi şi neafiliaţi, şi o lege privind instituirea zilei de 10 octombrie - Ziua naţională a produselor agroalimentare româneşti, iniţiată de 8 deputaţi şi senatori PSD şi ALDE, mai arată Medifax.
Tot în aceste prime luni ale mandatului lor, aleşii au mai adoptat şi o lege privind instituirea zilei de 21 martie - Ziua Olteniei, iniţiată de 27 de deputaţi PSD, PNL, UNPR, minorităţi şi neafiliaţi.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 2393
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
V.
Acum 3 ore
Coste s
Acum 4 ore
Emil
Acum 4 ore
Emil
Acum 4 ore
Sibian