Duminică,
20.09.2020
Parțial Noros
Acum
10°C

Micile afaceri. Prăjiturile ce amintesc de gustul copilăriei

13 Octombrie 2017 08:59

Micile afaceri. Prăjiturile ce amintesc de gustul copilăriei

Un vis devenit realitate. Așa s-ar descrie în cei mai simpli termeni apariția laboratorului de prăjituri Profiterol din Șelimbăr. Bazându-se pe ingrediente cât mai naturale, Adina David, împreună cu mama sa au încercat să redea gustul copilăriei prin intermediul fiecărie rețete. De curând, și-au deschis, o cofetărie și în Sibiu, pe strada Filarmonicii.

Adina are 28 de ani și împreună cu mama sa au reușit să pună bazele laboratorului „Profiterol”. Acesta a fost visul mamei ei, care de când se știe a fost pasionată de cofetărie. Încă de la deschidere, prăjiturile lor au ajuns pe mesele sibienilor în diferite ocazii, fie că vorbim de evenimente precum nunțile și botezurile, fie că vorbim de un „moment dulce” în familie.

cofetaria profiterol (2)

De aproximativ două luni, Adina s-a gândi că ar fi prielnic să deschidă și la Sibiu un mic punct „de desfacere”, unde să vină direct sibienii să-și cumpere ce le poftește inima. Gustul, spune ea, este cel care face diferența când vine vorba de concurență.

„Prăjiturile pe care noi le facem sunt pur și simplu ce găsim la noi în casă. Sunt cele pe care le mâncam în copilărie, rețetele cu care am crescut”, spune Adina.
Ingredientele pe care le folosesc în prepararea prăjiturilor sunt profesionale, deci „nu sunt din acestea ce pot fi găsite în comerț, cum ar fi de exemplu frișca Hulala. Încercăm să mergem pe produse cât mai naturale”, explică ea.

Ceea ce deosebește prăjiturile ce provin de la acest laborator este modul de preparare.

„Totul se face manual. Nu lucrăm mecanizat nimic. În momentul în care lucrezi cu mașinării, se schimbă gustul. E la fel ca la pâine. Un gust are pâinea feliată și un alt gust are cea nefeliată”.
Printre preparate, găsim amandina, ișlerul și butuceii. Însă, nu lipsesc nici lămâița sau Gura Râului. Pe lângă asta, laboratorul Profiterol mai propune și o serie de deserturi turcești, care sunt și printre cele mai căutate. Până acum, spune Adina, au primit numai feedback pozitiv din partea oamenilor, lucru care o bucură atât pe ea, cât și pe mama ei.

Cei care vor să comande prăjituri sau vor să afle mai multe, o pot face accesând pagina aceasta de Facebook. Iar în ceea ce privește prețurile, acestea variază în funcție de tipul prăjiturii. De exemplu, amandina este 4 lei, pe când Gura Râului este 5 lei/100 gr. Adina mici afaceri prajituri 1 Adina mici afaceri prajituri

Comentarii

6 comentarii

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Csobanel Sighianu

Acum 2 ani

Bre, nu mai interzice-ti-le la copii sa-si carieze dinții!
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Cip

Acum 2 ani

Mi tare greu să cred că,cremele și frisca le bateti cu telul
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

dreptatea

Acum 2 ani

boala curata mai ales pentru copii. fructele, mierea, curmalele etc sunt dulciuri in mod natural.
Raspunde

Gabriela -Stirner-Borsos

Acum 2 ani

Luati comemzi si din Germania? Pute-ti trimite si prin colet?
Raspunde

mama mare

Acum 2 ani

Mai terminati ,si noi ama fost copii si am mancat prajituri si mai mancam ,si nu ne-a interzis mama sa nu mancam . Mai va invatat-ti copii sa se spele pe dinti numai dati vina pe dulciuri nu degeama multi dintre copii din ziua de astazi sunt obezi .
Raspunde

e-manuela

Acum 2 ani

Buna! Nenea, pe o scara de la 1 la 5 "ingrediente cat mai naturale" înseamnă 1sau 2 ?...
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus