Moșnenii sunt oameni primitori, calzi, bine intenționați. Au însă un mic capriciu: nu vor să audă de expresia ”ești varză”. Leguma este vedeta comunei și aproape toți sătenii trăiesc de pe urma ei. De generații întregi, culturile lor de varză ecologică sunt renumite în toată regiunea. Așa că au hotărât să își promoveze produsul și, chiar dacă pare anost, au reușit să facă un festival al verzei. Iar în acest an s-a aflat la a 11-a ediție.
S-a organizat, la fel ca și anii trecuți, o paradă a căruțelor, însă și aici tot varza a fost în prim-plan. Fiecare atelaj era încărcat cu cele mai frumoase legume pe care săteanul le-a strâns de dimineață de pe câmp. ”Aici din moşi-strămoşi , varza de Moşna e renumită, ştiţi? E foarte bună pentru orice, sarmale, murătură...”, se laudă un localnic. Moșnenii spun că varza de aici are frunza subțire și astfel că se poate mura sau pregăti proaspătă pe lângă un ciolan cu mai mare ușurință. Ca să nu mai vorbim de gust… ” Pentru varza de Moşna am venit aici. În piață oamenii spun că e varză de Moșna, dar nu ai de unde să ai habar că e adevărat sau nu. Varza de Moșca e cunoscută, e considerată una dintre cele mai bune şi am venit să cumpărăm”, spune un cumpărător venit special la eveniment pentru a se aproviziona pentru iarnă.
Astăzi, cu ocazia festivalului, sătenii au vândut varza de 1,50 de lei kilogramul. Şi nu au dus lipsă de cumpărători. Anul trecut, la festivalul de la Moşna s-au vândut peste 40.000 de verze. Localnicii speră ca anul acesta să bată recordul. Și mai au timp, pentru că festivalul nu se termină decât mâine.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 2263
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
@Barosanu
Acum 1 oră
@AndreiM fascistul de serviciu
Acum 1 oră
Periscop
Acum 2 ore
Emil
Acum 2 ore
Emil