DNA vrea să se asigure că prejudiciul din dosarul Tel Drum, în care este urmărit penal şi Liviu Dragnea, poate fi recuperat în cazul în care acuzaţiile vor fi confirmate şi pedepsite de judecători, anunță Digi24. Potrivit unor informaţii citate de acest post de televiziune, procurorii vor impune sechestru în acest dosar, în care prejudiciul estimat până în acest moment este de 20 de milioane de euro şi 30 de milioane de lei.
Liviu Dragnea este acuzat pentru fapte comise pe vremea când conducea CJ Teleorman, de constituirea unui grup infracțional organizat, două infracțiuni de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene și două infracțiuni de abuz în serviciu cu obținere de foloase pentru sine sau pentru altul.
În același dosar sunt urmăriți penal doi apropiați ai lui Dragnea, Marian Fișcuci și Petre Pitiș. Despre primul, anchetatorii spun că este „acționar majoritar (scriptic) al Tel Drum SA” și îl acuză de constituirea unui grup infracțional organizat. Dragnea a negat aceste acuzații.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 1446


Ultimele comentarii
Acum 14 ore
Alzara 1918
Acum 14 ore
Gheorghe Ion
Acum 15 ore
Forest Gump
Acum 16 ore
Che
Acum 17 ore
Kukuruku