Inspectoratul Teritorial de Muncă Sibiu anunță că va organiza, în perioada următoare, întâlniri cu angajatorii din județul Sibiu, în vederea lămuririi unor aspecte legislative cu privire la modificarea salariului brut în contextul transferului contribuțiilor sociale obligatorii de la angajator la angajat.
Anunțul are ca scop aplicarea prevederilor derogatorii de la Legea nr. 62/2011 reglementate prin art. VII din O.U.G. nr. 82/2017 pentru modificarea și completarea unor acte normative, registrul general de evidență a salariaților și transformarea muncii nedeclarate în muncă declarată.
”În cadrul acestor întâlniri vor fi prezentate materiale informative cu privire la punerea în aplicare a prevederilor art. VII din O.U.G. nr. 82/2017 și conștientizarea angajatorilor cu privire la inițierea negocierii colective a contractelor colective de muncă, respectiv la negocierea colectivă a actelor adiționale la contractele și acordurile colective de muncă în vigoare. De asemenea se vor aduce clarificări în ceea ce privește modul de interpretare și de aplicare a prevederilor legale referitoare la registrul general de evidență a salariaților, în special a celor privind transmiterea în registru a unor eventuale modificări salariale rezultate din transferul contribuțiilor sociale obligatorii de la angajator la angajat, ca urmare a negocierii părților contractului de muncă”, se arată într-un comunicat de presă remis de ITM Sibiu.Angajatorii interesați sunt așteptați să participe la sesiunile de informare organizate de I.T.M. Sibiu astfel:
În data de 07.12.2017, ora 11.00 — Mediaș, fosta cantină Automecanica ;
În data de 12.12.2017, ora 11.00 — Sala de ședințe I.T.M. Sibiu, Calea Dumbrăvii, nr. 17, etaj 3;
În data de 14.12.2017, ora 11.00 — Sala de ședințe I.T.M. Sibiu, Calea Dumbrăvii, nr. 17, etaj 3;
În data de 19.12.2017, ora 11.00 — Agnita, Primăria Agnita, sala mare.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Primăria Agnita , Calea Dumbrăvii , crește salariul minim din 1 ma , La Inspectoratul Teritorial , Muncă Sibiu , angajatori , Pentru Sibiu , itm sibiu , stiri sibiu , Produsul Intern Brut , Întâlnirii Internaționale
Vizualizari: 6296
Ultimele comentarii
Acum 11 ore
R
Acum 11 ore
Emil
Acum 11 ore
Newman
Acum 11 ore
Newman
Acum 11 ore
C