Președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, susține într-un comunicat de presă că social-democrații nu au dreptate atunci când o acuză că a organizat concursul de ocupare a funcției de secretar al județului în afara legii. ”Concursul pentru secretarul județului nu a fost organizat de Consiliul Județean Sibiu. Dacă citeau HG 611/2008, consilierii PSD aflau că, fiind vorba despre un concurs de promovare pentru o funcție publică de conducere, a fost organizat de către Agenția Națională a Funcționarilor Publici. Comisia de concurs a fost constituită prin Ordinul nr.3785/2017 al conducătorului Agenției Naționale a Funcționarilor Publici cu următoarea componență: 2 reprezentanți ai ANFP, 1 reprezentant al Prefecturii Sibiu și 2 ai Consiliului Județean Sibiu. Practic, 3 din 5 membri provin din instituții conduse de colegii lor din PSD. Cu alte cuvinte, PSD Sibiu, mă acuză că ANFP și-a suspendat propria procedură de concurs! Urmând același principiu, peste 6 luni când vor înlocui actualul Guvern, nu ar fi de mirare să îmi impute și demiterea acestuia”, susține Cîmpean într-un comunicat de presă.
În opinia Danielei Cîmpean, motivul suspendării concursului este nefondat. ”Se apreciază că secretarul interimar al județului, membru în comisia de concurs și al cărui raport de muncă, va înceta începând cu data de 15.02.2018, prin pensionare, ar fi incompatibil pe motiv că ar urma să fie subordonat ierarhic unuia dintre candidați. Evident, o persoană care își va înceta raporturile de muncă prin pensionare înainte de intrarea in funcție a candidatului care câștigă concursul și va ocupa tocmai postul lăsat liber de către acea persoană, NU are cum să fie în situație de subordonare ierarhică tocmai cu persoana care își va începe mandatul după ce ea iese la pensie”, susține Cîmpean.
PSD Sibiu a acuzat-o pe Daniela Cîmpean că a acceptat organizarea concursului pentru ocuparea locului de secretar al județului, știind că încalcă legea. “Este inadmisibil ca preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu, Daniela Cîmpean, să permită încălcarea legii, mai ales atunci când este vorba despre ocuparea postului de secretar al judeţului, o funcţie care implică o mare responsabilitate. Secretarul verifică şi certifică respectarea legii pentru toate acţiunile Consiliului Judeţean. Este cu atât mai grav cu cât noi i-am semnalat această situaţie de incompatibilitate chiar în expunerea de motive care însoţea proiectul pentru eliberarea din funcţie a domniei sale. Dar, din infatuare şi dispreţ faţă de lege, domnia sa a ales să ignore avertismentul nostru”, au susținut social-democrații într-un comunicat de presă remis săptămâna trecută.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: CJ Sibiu , PSD , Agenția Națională , Consiliul Judetean Sibiu , Consiliului Județean , Consiliului Județean Sibiu , Agenției Naționale , Daniela Cîmpean , Prefecturii Sibiu , Pentru Sibiu , Secretarul Consiliului Judeţea , secretar al judetului , Funcționarilor Publici , Comunicatul Danielei Cîmpean
Vizualizari: 2685
Ultimele comentarii
Acum 12 ore
Emil
Acum 12 ore
Gogu
Acum 12 ore
X-ulescu
Acum 12 ore
Gogu
Acum 12 ore
Kokos