Numărul românilor care au cerut azil în Canada a crescut considerabil, după ce această ţară a eliminat vizele, în decembrie anul trecut. În doar două luni s-au înregistrat peste 230 de cereri, aproape dublu faţă de întregul an 2016. Informaţia apare în presa de la Ottawa, care scrie că reprezentanţi ai guvernului canadian au discutat despre acest subiect cu diplomaţi români, scrie Digi24.ro. În cazul bulgarilor, în schimb, numărul cererilor de azil a rămas la un nivel scăzut, deşi vizele au fost ridicate şi pentru această ţară.
Canadienii spun chiar că ar putea decide reintroducerea vizelor pentru români, dacă numărul cererilor de azil va atinge în acest an un anumit nivel, fără a preciza pragul respectiv. Nu ar fi, de altfel, prima dată când ar lua o astfel de decizie.
În 2009, Guvernul canadian a anunţat reintroducerea imediată a vizelor pentru cetăţenii din Cehia şi din Mexic, pentru a pune astfel capăt unei adevărate explozii de cereri de azil depuse de cetăţenii acestor două ţări.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 2002


Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Ion
Acum 2 ore
Emil
Acum 2 ore
Dorin
Acum 2 ore
5
Acum 2 ore
Unu