Marţi,
15.06.2021
Innorat
Acum
11°C

Ține Sibiul curat! Lista deșeurilor din construcții care trebuie colectate separat (P)

Ține Sibiul curat! Lista deșeurilor din construcții care trebuie colectate separat (P)

Într-o definiție restrânsă, deșeurile din construcții provenite din locuințe sunt deșeuri generate din activitățile de reamenajare și reabilitare interioară și/sau exterioară a locuințelor. ADI Eco Sibiu îndeamnă sibienii să colecteze separat aceste deșeuri.

După cum au mai anunțat public cei de la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Sibiu, deșeurile din construcții provenite de la populație sunt colectate de către operatorul SC Soma SRL. Generatorii de deșeuri din construcții trebuie să contacte SC Soma SRL fie prin telefon (0269 988), fie prin intermediul e-mailului (sibiu@soma.ro), în vederea primirii unui recipient (containere metalice standardizate) pentru depozitarea deșeurilor din construcții. Aceste deșeuri vor fi ridicate apoi tot de către cei de la Soma, care au obligația să recupereze materialele care pot fi reutilizate, iar cele care nu vor putea fi valorificate vor fi transportate la depozitul conform de la Cristian. "Colectarea deșeurilor din construcții se realizează numai în containere standardizate acoperite, fiind interzisă abandonarea/deversarea acestor deșeuri în recipientele sau containerele în care se depun deșeurile municipale", atrag atenția cei de la ADI Eco Sibiu.

Lista deșeurilor din construcții și demolări

Colectivul redacțional format din Daniela Leopold, Mărioara Goga, Anca Cupşa, Rudolf Meissner și Tor Larsen a publicat în 2011 un "Ghid privind gestionarea deşeurilor din construcţii şi demolări", în cadrul unui proiect promovat de Agenția Regională pentru Protecția Mediului Sibiu în colaborare cu Asociaţia Autorităţilor Locale şi Regionale din Norvegia. Potrivit acestui ghid, deșeurile din construcții și demolări "reprezintă deşeurile rezultate din activităţi precum construcţia de clădiri şi obiective de infrastructură, construcţia şi întreţinerea căilor rutiere, demolarea totală sau parţială a clădirilor sau a obiectivelor de infrastructură".
Aceste deșeuri pot include: - materiale rezultate din construcţii şi demolări clădiri - ciment, cărămizi, ţigle, ceramică, roci, ipsos, plastic, metal, fontă, lemn, sticlă, resturi de tâmplărie, cabluri, soluţii de lăcuit/vopsit/izolante, materiale de construcţii cu termen de valabilitate expirat;

- materiale rezultate din construcţia şi întreţinerea drumurilor - smoală, nisip, pietriş, bitum, piatră construcţii, substanţe gudronate, substanţe cu lianţi bituminoşi sau hidraulici;

- materiale excavate în timpul activităţilor de construire, dezafectare, dragare, decontaminare etc. - sol, pietriş, argilă, nisip, roci, resturi vegetale.

Sursa: "Ghid privind gestionarea deşeurilor din construcţii şi demolări", 2011

În deșeurile din construcții se pot regăsi și materiale periculoase precum azbestul, gudroane și vopsele, adezivi, policlorură de vinil, solvenţi, compuşi bifenili policloruraţi sau diverse tipuri de răşini utilizate pentru conservare, ignifugare, impermeabilizare etc., mai arată sursa citată.

Sibienii persoane fizice sau juridice care nu respectă regulile de depozitare a deșeurilor din construcții și demolări sunt pasibli de amenzi, al căror cuantum este stabilit de fiecare unitate teritorial-administrativă în parte. În municipiul Sibiu, spre exemplu, aceste amenzi sunt cuprinse între 300 și 500 de lei în cazul persoanelor fizice și, respectiv, 1.000 și 2.500 de lei pentru persoanele juridice.

Comentarii

1 comentarii

altul

Acum 3 ani

"containere standardizate acoperite"? Eu nu am vazut astfel de "containere acoperite"! Sau poate sunt acoperite in sensul ca sunt secrete? Am inlocuit 4 MP de faianta. Au rezultat aproximativ 100 KG de spartura, care incap in portbagajul de la Matiz. Comand un "container standardizat acoperit" de 2MC? Cred ca ar trebui sa renuntati la a ne mai livra texte si sa coborati in realitate.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus