Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
20°C

Lucrări despre istoria Marii Uniri de la 1918, publicate la Sibiu

Lucrări despre istoria Marii Uniri de la 1918, publicate la Sibiu

Muzeografi și istorici din întreaga țară s-au întâlnit săptămâna aceasta la Sibiu, în cadrul unei sesiuni de comunicări despre diferite momente și personalități care au marcat Marea Unire de la 1918. Lucrările prezentate la simpozion ar putea fi publicate într-un volum tipărit.

Timp de două ore, istoria a fost readusă în prezent de istorici și muzeografi din Sibiu și din mai multe zone ale țării, prin povești inedite și mai puțin cunoscute din perioada Marii Uniri. Simpozionul a fost găzduit de Biblioteca Județeană Astra, iar la eveniment au luat parte mai multe personalități ale județului Sibiu.

„Mi-aș dori ca după acest an, cu toții să fim mai înțelepți și mai uniți decât suntem acum, pentru că am văzut că la momentele la care această unitate s-a manifestat cu adevărat, rezultatele au fost cele care ne permit acum să discutăm cu mândrie despre românii care au fost înaintea noastră”, a spus Daniela Cîmpean la deschiderea simpozionului.
Managerul Bibliotecii Județene Astra, Silviu Borș, și-a arătat intenția de a publica lucrările prezentate la simpozion într-un volum tipărit.

simpozion centenar

În cadrul simpozionului, au fost amintiți luptători din Războiul Reîntregirii, dar s-a vorbit și despre Revoluția națională românească din Transilvania, iar un loc important l-a ocupat Basarabia acelor timpuri. Poveștile celor invitați din Alba Iulia, Cluj Napoca și, bineînțeles, Sibiu, au încercat să aducă informații noi, interesante, despre comunități, personalități și evenimente care nu sunt scrise cu litere mari în istorie, dar care au reușit într-o mică sau mai mare măsură să influențeze modul în care s-a produs Marea Unire de la 1918.

Sesiunea de comunicări de la Biblioteca Astra a fost moderată de Alexiu Tatu, directorul Arhivelor Naționale - filiale Sibiu.

simpozion centenar simpozion centenar simpozion centenar simpozion centenar

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Cristina Bălău

de Cristina Bălău

Eveniment, Cultură 
Telefon:
0770 962 946
E-mail: cristina[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus