Camera Deputaţilor a adoptat în plenul de miercuri o propunere legislativă prin care valabilitatea paşapoartelor simple electronice este extinsă de la 5 ani la 10 ani pentru persoanele care au împlinit 25 ani.
Scopul principal al proiectului de lege este fluidizarea în acţiunile serviciilor de paşapoarte prin reducerea numărului de cereri pentru eliberarea paşapoartelor, scrie Mediafax. Un alt amendament la articolul 40 al proiectului pentru modificarea şi completarea Legii nr. 248/2005 prevede: "Exercitarea de către o persoană a dreptului la liberă circulaţie în străinătate se suspendă numai în următoarele situaţii: este inculpată într-o cauză penală şi a fost dispusă, în condiţiile Codului de procedură penală, instituirea unei măsuri preventive, cu impunerea după caz, a obligaţiei de a nu părăsi o anumită limită teritorială, fixată de organul judiciar, decât cu încuviinţarea prealabilă a acestuia."
În forma iniţială a Legii, articolul 40 era formulat astfel: "Exercitarea de către o persoană a dreptului la liberă circulaţie în străinătate se suspendă numai în următoarele situaţii: a) este învinuită sau inculpată într-o cauză penală şi a fost dispusă instituirea unei măsuri preventive în condiţiile Codului de procedură penală", însă iniţiatorii anunţă că e nevoie de schimbarea textului tocmai pentru o definire mai corectă şi pentru că a fost scos din legislaţie cuvântul "învinuit".
De asemenea, un alt amendament prevede creşterea valabilităţii paşapoartelor de la 3 la 5 ani pentru persoanele între 12 şi 25 de ani.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 1342
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
O sibianca
Acum 3 ore
Eu
Acum 3 ore
Kokos
Acum 3 ore
LOL
Acum 3 ore
Hermannstadt