Ioan Ciprian Cândea a devenit primul preot din actualul mandat al legislativului local al Sibiului.
Ioan Ciprian Cândea, preot slujitor al bisericii „Naşterea Domnului” din cartierul Lazaret al muncipiului Sibiu, a devenit consilier local al orașului, în urma demisiei Marianei Brunchea. Candidat pe listele PNL pentru Consiliul local, preotul Cândea a fost cel care i-a urmat pe listă Marianei Brunchea, iar în cursul zilei de joi a Comisia de studii, prognoze economico-sociale, buget, finanțe și administrarea domeniului public și privat al municipiului.
Consilier administrativ-bisericesc în cadrul Consiliului Eparhial Sibiu, Cândea este primul preot care accede în forul legislativ local în acest mandat. În ultimii ani, singurul preot prezent în Consiliul local Sibiu era Hans Klein, totodată profesor și cercetător în teologie. El a demisionat din Consiliul local în 2011.
Prezența preoților în viața legislativă locală este, însă, mult mai amplă la nivel județean. În acest moment, în Consiliul județean Sibiu vin să rostească rugăciuni la început de ședințe și să ridice mâna pentru diferite proiecte de hotărâre doi preoți. Este vorba de Simion Săsăujan (ales pe listele PNL) și Mircea-Mihai Sămărghițan (ales pe listele PSD). În legislatura trecută, alături de cei doi preoți ortodocși se mai afla și un preot evanghelic, ales pe listele FDGR.
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Tag-uri: Ioan Ciprian Cândea , Consilier Local , Hans Klein , Simion Săsăujan , Preotul Ioan Sârbu , Consiliului Eparhial Sibiu , Nașterea Domnului , Pentru Sibiu , Potrivit Marianei Brunchea , Mihai Sămărghiţan
Vizualizari: 4211
Ultimele comentarii
Acum 45 minute
John Doe
Acum 52 minute
Parca
Acum 54 minute
Hai ca permite legea
Acum 54 minute
Gicu
Acum 56 minute
Kukuruku