Organizația județeană a PSD Sibiu a preluat un mesaj de la centru prin care atenționează că declarațiile recente ale președintelui Klaus Iohannis ”reprezintă un atac deosebit de grav la adresa ordinii constituționale din România”. ”Intenția președintelui Iohannis de a pune în discuție, într-o dezbatere publică, decizia Curții Constituționale constituie un act de agresiune asupra acestei instituții fundamentale pentru sistemul democratic din România. Deciziile Curții Constituționale sunt definitive și general obligatorii – ele se execută, nu se discută! În logica președintelui Iohannis, orice decizie a unei instanțe de judecată din România ar fi pusă în discuție, în loc să fie de îndată executată. Mai mult decât atât, Curtea Constituțională este singura instituție abilitată să stabilească interpretarea corectă a Legii fundamentale. Nimeni altcineva, nici președintele, nici altă autoritate a statului și nici măcar societatea civilă, nu are dreptul să se substituie autorității CCR pentru a da verdicte cu privire la respectarea Constituției României”, se arată în comunicatul PSD.
Iohannis este acuzat că declarațiile președintelui Iohannis echivalează cu un îndemn la nesupunere în fața legilor și instanțelor judecătorești din România. ”După modelul președintelui Iohannis, orice cetățean poate întârzia după bunul plac punerea în aplicare a unei obligații legale, a unei amenzi sau a unei sentințe, pe motiv că vrea să înțeleagă mai bine motivarea celor care au emis sancțiunea. (...) Nimeni, nici Curtea Constituțională, nici majoritatea parlamentară, nici ministrul Justiției și nimeni altcineva nu a pus nici măcar un moment în discuție independența procurorilor în administrarea cauzelor. De altfel, chiar în noile legi ale justiției, adoptate cu votul majorității PSD+ADLE, este garantată în mod explicit independența procurorilor în instrumentarea cauzelor”, se mai arată în comunicat.
”Nu în ultimul rând, PSD condamnă declarațiile ironice ale președintelui Iohannis cu privire la Statul Paralel, care în optica sa ar fi doar „o poveste”. Protocoalele secrete prin care justiția a fost subordonată serviciilor secrete reprezintă o realitate, nu o poveste”
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: PSD , klaus iohannis , Curtii Constituționale , Curtea Constituţională , Constituţiei României , Ministerului Justiției , statul paralel , Deciziile Curții Constituționa , Pentru Sibiu , Preşedintelui Nicolas Sarkozy
Vizualizari: 1615
Ultimele comentarii
Acum 8 ore
Bogdan
Acum 9 ore
Sparrow
Acum 10 ore
Mișu mare
Acum 10 ore
Magda Boar
Acum 11 ore
Max rasinareanul