Marţi,
17.09.2024
Parțial Noros
Acum
18°C

Un altfel de târg al olarilor în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului

Un altfel de târg al olarilor în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului

Muzeul ASTRA organizează în perioada 18-22 iulie 2018 cea de-a VI-a ediţie a Târgului Frumos. Ceramic. Folositor. Ceramica de Bistriţa.

Pe parcursul a trei zile, 20 de olari din România, Ungaria, Bulgaria şi Republica Moldova se vor întrece la roata olarului şi vor găti pe vatră deschisă, în vase de lut, reţete tradiţionale. Comisiile de jurizare prezente în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului vor desemna apoi cei mai buni olari şi cei mai buni bucătari - olari.

,,Manifestarea abordează un altfel de târg al olarilor, dezvoltând un concept inovator de derulare a unui târg şi a unei conferinţe, cu implementarea segmentelor de olărit, de gătit şi a unei tematici prestabilite, ceramica de Bistriţa. De ce un „altfel de târg”? Pentru că Muzeul ASTRA îi provoacă pe olari să părăsească zona de confort a standului de vânzare a produselor cerute de piaţă şi îi îndrumă să se documenteze în colecţii muzeale pentru a realiza o ceramică după modelul unor centre inactive astăzi,  pe specialişti să abordeze colecţiile vechi şi să le readucă la actualitate, pe publicul vizitator să cunoască beneficiile gătitului în vase de lut bine arse. La acest târg fiecare olar trebuie să lucreze la roată şi să reproducă în faţa juriului un vas din colecţia Muzeului ASTRA care se încadrează în tema stabilită la ediţia anterioară (ceramica de Bistriţa); să decoreze vasul cu motive şi ornamente specifice, în faţa comisiei de jurizare; să prezinte juriului cel puţin două piese (farfurie, cană, oală sau cănceu) realizate în atelierul propriu, specifice ceramicii de Bistriţa şi să gătească în vasele proprii pe vatră deschisă sau în cuptor reţete tradiţionale zonei din care provin. În contextul desemnării Sibiului, Regiune Gastronomică Europeană 2019 considerăm deosebit de important ca publicul să cunoască şi să deguste reţete tradiţionale şi mai ales să înveţe să le prepare chiar de la olari, în vase de lut ce pot fi folosite pe vatra deschisă.”, a declarat Karla Roșca, muzeograf Muzeul ASTRA.
Targul olarilor

Evenimentul va începe miercuri, 18 iulie 2018, ora 16:00, în Muzeul în aer liber, în clădirea Pavilionului Muzeal Multicultural, cu o conferinţă deschisă publicului: Ceramica de Bistriţa. Autentic şi modern. Organizatorii vor încerca prin intermediul unui dialog între meşterii olari şi cercetătorii în domeniul ceramicii tradiționale, să găsească soluții privind schimbul de cunoştinţe, informaţii şi experienţe despre materialele şi tehnicile folosite, despre marketingul produselor şi evitarea kitschului. Totodată se vor avea în vedere oportunitățile de adaptare a metodelor de producere şi ornamentare a ceramicii la cerinţele internaţionale, prin înlocuirea treptată a smalţurilor plumbifere cu smalţuri ecologice, în cazul ceramicii de uz gospodăresc, dar păstrând caracterul tipologic şi stilistic, în conformitate cu normele europene în vigoare.

Targul olarilor

Partea aplicată va avea loc pe durata desfășurării târgului şi va combina latura expoziţională şi cea comercială cu un grad mare de animaţie culturală, demonstraţii practice de olărit şi de gătit în vasele realizate, respectând condiţiile ergonomice şi de non-toxicitate. În perioada 20-21 iulie 2018 în Târgul de ţară se vor organiza ateliere interactive de olărit pentru copii şi adulţi susţinute de Centrul Scout Nocrich, Sibiu, Fundaţia ADEPT Transilvania din Saschiz, Mureş, Asociaţia MONUMENTUM din Alţâna, Sibiu şi Imbold-Teracota Mediaş, judeţul Sibiu. Acțiunile educaționale vor viza familiarizarea copiilor şi adulţilor cu meşteşugul olăritului, în care aceştia pot modela lutul la roata olarului, pot presa lutul în tipare sau pot decora vase de ceramică sub atenta îndrumare a meşterilor.

Program: 

Miercuri, 18  iulie 2018

orele 16:00-20:00, Muzeul în aer liber, Pavilionul Muzeal Multicultural, Sala Auditorium;

Conferinţele ASTREI. Ceramica de Bistriţa. Autentic şi modern

Vineri şi sâmbătă, 20-21 iulie 2018

Muzeul în aer liber, Târgul de țară

10:00-19:00, Târg de ceramică; Demonstraţii practice de olărit şi de gătit; jurizare

11:00-13:00; 16:00-18:00 , Ateliere interactive de olărit pentru copii şi adulţi

Duminică, 22 iulie 2018

Muzeul în aer liber, Târgul de țară

10:00-17:00, Târg de ceramică; Demonstraţii practice de olărit şi de gătit

10:00-11:00, Jurizarea meşterilor olari şi bucătari

12:00 Festivitatea de premiere a meşterilor olari şi bucătari

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Cristina Bălău

de Cristina Bălău

Eveniment, Cultură 
Telefon:
0770 962 946
E-mail: cristina[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus