Comisia Europeană va propune vineri renunţarea la practica trecerii de la ora de vară la ora de iarnă, în urma unei consultări la care au participat câteva milioane de cetăţeni europeni, a declarat vineri preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, informează AFP, citat de Agerpres.
"Oamenii doresc acest lucru şi o vom face", a spus Jean-Claude Juncker într-un interviu acordat postului german de televiziune ZDF. "Acest lucru va fi decis astăzi" în cadrul executivului european, a spus Juncker, adăugând că ideea este să se rămână permanent la ora de vară. Propunerea Comisiei are nevoie de aprobarea statelor membre UE şi a Parlamentului European.
Aproximativ 4,6 milioane de persoane au luat parte la cel mai mare sondaj online derulat în istoria UE în perioada 4 iulie-16 august, iar trei milioane dintre respondenţi au fost din Germania. Potrivit unor surse europene, 80% din respondenţi s-au declarat în favoarea renunţării la practica trecerii de la ora de vară la ora de iarnă. Oficial, Comisia Europeană va prezenta joi rezultatele sondajului şi nu a dorit să comenteze în avans.
Sondajul vine ca urmare a unei rezoluţii adoptate de Parlamentul European în februarie, în care s-a cerut reevaluarea regimului schimbării orei precum şi în urma solicitărilor cetăţenilor şi a câtorva state membre.
Cei care se opun trecerii la ora de vară susţin că această practică nu a generat rezultatele promise. Comisia Europeană a descoperit că economiile de energie produse de trecerea la ora de vară sunt mici. În schimb, mulţi cetăţeni din cele 28 de state se membre se plâng de efectele negative ale trecerii la ora de vară asupra bioritmului lor, inclusiv tulburări de somn, nervozitate şi lipsa concentrării.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Parlamentul European , Comisiei Europene , Comisia Europeană , Propunerea Comisiei , Parlamentului European , Claude Juncker
Vizualizari: 1341
Ultimele comentarii
Acum 5 ore
BB
Acum 5 ore
Sibian și eu
Acum 5 ore
AUR
Acum 5 ore
Kokos
Acum 6 ore
Kokos