Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
13°C

Livia Ognean, despre nevoia de personal la Spitalul Județean:  „Când a văzut câți copii sunt, o asistentă a început să plângă”

Livia Ognean, despre nevoia de personal la Spitalul Județean:  „Când a văzut câți copii sunt, o asistentă a început să plângă”

Secția de neonatologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu are nevoie de mai multe asistente, spune Livia Ognean, șefa secției. Motivul este, spune medicul, numărul tot mai mare de nou-născuți și, mai ales, prematuri care au nevoie de o atenție și mai mare din partea asistentelor.

Livia Ognean spune că o problemă presantă este la terapie intensivă, acolo unde chiar duminica trecută au avut toate incubatoarele ocupate, lucru care se întâmplă tot mai des, iar asistentele se simt depășite și tot mai obosite.

„Problema rămâne în continuare terapia intensivă pentru că e o perioadă foarte aglomerată. Duminică, de exemplu, aveam 12 copii în terapie, iar după-amiaza s-au născut tripleți de 28 de săptămâni, fiecare de câte un kilogram. Nu ocupă ei mult loc, un incubator e îndeajuns pentru toți trei, dar asta a însemnat că din acel moment nu am mai avut niciun ventilator liber. În turele de weekend, după-amiaza și noaptea, avem o singură asistentă pe salon, adică o asistentă la 6-7 copii, din care 3 sau 4 sunt intubați. Este absolut inuman. Și nu m-am mirat deloc luni după-amiaza când o asistentă a venit la lucru, a văzut ce e în salon și înainte de toate a început să plângă. E o problemă, pentru că nu le poți da zile de concediu, sunt obosite și e o problemă legată de îngrijirea copiilor. În țările civilizate, la un copil intubat lucrează o singură asistentă. Am rugat să fie reevaluate posibilitățile pe care le avem, să cerem din nou o suplimentare de posturi, pentru că situația nu este izolată. Practic de la începutul anului ne-am confruntat cu problema asta. Tot mai mulți copii mici, 24-25 de săptămâni, unii rămân în terapie chiar și 7 luni”, explică medicul.
Șefa Secției de Neonatologie a spus totuși că în cei 24 de ani ai săi în Spitalul Județean niciodată nu a beneficiat de deschidere din partea Consiliului Județean din punctul de vedere al suplimentării posturilor, până acum.
„E încă un lucru vizavi de care am avut parte de sprijin din partea actualei conduceri a Consiliului Județean Sibiu. Este pentru prima dată când mi s-a aprobat suplimentarea de posturi efectiv. Funcționăm în acest moment cu toate posturile ocupate pe terapie intensivă, iar două posturi temporar vacante sunt scoase la concurs pe secția normală”, spune Livia Ognean.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Cristina Bălău

de Cristina Bălău

Eveniment, Cultură 
Telefon:
0770 962 946
E-mail: cristina[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

1 comentarii

sibian100%

Acum 5 ani

O asistenta a inceput sa planga.Ce duios Oare cati salariati din alte domenii incep sa planga cand vad cat muncesc pentru 1500 de lei pe luna?Oare cate posturi din sistemul sanitar sunt blocate de cei care au concedii fara plata pentru a munci in strainatate cateva luni pe an?Oare cati alti salariati au 30 de zile de concediu pe an plus zile libere platite,plus voucere de vacanța plus prioritate in orice consultanta sau tratament?
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus