Pentru micuții care se grăbesc să vină pe lume au fost achiziționate anul acesta, la Spitalul Județean Sibiu, alte opt noi incubatoare. Pentru ca acest lucru să devină posibil, a fost nevoie de 964 de alergători – copii și adulți – înscriși la Maratonul Internațional Sibiu și 1750 susținători. Maternitatea sibiană a avut parte însă și de ajutor din partea unor persoane care au dorit să contribuie la proiectul Liviei Ognean și al echipei sale, de a reînnoi aparatura.
Prin participarea la Maratonul Internațional Sibiu, proiectul Asociației Baby Care, coordonată de Livia Ognean, șefa secției de Neonatologie a Spitalului Județean Sibiu, a reușit să strângă mult mai mulți bani decât target-ul inițial. Au fost strânși 212.228,30 de lei (150.000 lei – target). În acest fel au putut fi achiziționate 5 incubatoare închise (149.345 lei) și 3 incubatoare deschise (59.999 lei).
Ambasadori ai asociației au fost anul acesta Anca Mărginean, Nicolle Stănese, Radu Nechifor, Teodor (Fane) Tulpan și Iulian Pănescu. Campioni la fundraising au fost Radu Hasan – cel care a reușit de unul singur să adune fondurile necesare achiziționării unui incubator -, Sorina Buksa (sosită tocmai din Belgia pentru maraton), Oana Jurj (pentru a 5-a oară în primii 5 fundraiseri), Patricia Corcoveanu, Anna Crețu, Sorin Iurian și Gabriela Hila, prieteni dragi și foarte inimoși și de această dată.
Cu excepția unuia, toate incubatoarele achiziționate în cadrul proiectului au fost donate secției de Prematuri pentru a înlocui incubatoarele vechi de peste 35-40 de ani. Ultimul incubator a fost donat secției de nou-născuți, urmând a fi folosit în punctul de reanimare neonatală de la sala de nașteri.
Donații individuale, pentru maternitate
Virgil Șoncutean, CEO Allianz Țiriac, nu doar că a alergat la maraton, dar a și donat un incubator nou și modern secției de prematuri, în valoare de 30.000 lei.
De asemenea, un alt incubator performant, în valoare de 29.998 lei, a fost donat secției de prematuri de către Optima Grup Sibiu.
Mai mult, Asociația LaPrimulBebe a îmbogățit terapia intensivă neonatală cu un incubator foarte modern, închis/deschis, dotat cu pulsoximetru, destinat special prematurilor cu greutate extrem de mică la naștere. Valoarea echipamentului este de 138.706,4 lei. Nu în ultimul rând, o masă nouă de resuscitare cu aparat de ventilație și pulsoximetru incorporat (în valoare de 67.116 lei) a înlocuit masa veche de reanimare din ce-a de-a doua sală de operații cezariene
Valoarea totală a dotărilor a fost de 478,043,7 lei.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Nicolle Stanese , Radu Nechifor , Spitalul Județean Sibiu , Anca Marginean , Oana Jurj , Asociației Baby Care , Iulian Pănescu , Maria Livia Ognean , Radu Hasan , Allianz Tiriac , Patricia Corcoveanu , Maratonul Internațional Sibiu , Spitalului Județean Sibiu , Gabriela Hila , Anna Crețu , Asociația La , Liviei Ognean , Optima Grup Sibiu , Sorin Iurian , Sorina Buksa , Virgil Șoncutean
Vizualizari: 1753
Ultimele comentarii
Acum 11 ore
Kokos
Acum 11 ore
Pastor marginas
Acum 11 ore
Kokos
Acum 12 ore
Gabytza Gabor
Acum 13 ore
Lutte