Joi,
28.03.2024
Cer Senin
Acum
7°C

Parteneriatul civil a fost respins de Senat. Numai USR a votat pentru

Parteneriatul civil a fost respins de Senat. Numai USR a votat pentru

Senatul a respins, luni, în calitate de primă Cameră sesizată, propunerea legislativă privind parteneriatul civil, iniţiată de deputatul independent Oana Bîzgan.

Raportul de respingere acordat propunerii legislative şi propus plenului de Comisiile juridică şi pentru drepturile omului din Senat a primit 92 de voturi "pentru", 11 "împotrivă" şi o abţinere.

Doar USR, prin liderul de grup, senatorul Vlad Alexandrescu, a anunţat susţinerea iniţiativei legislative în pofida "imperfecţiunilor sale, care ar fi putut fi remediate în dezbaterea parlamentară".

"Uniunile consensuale - cuplurile care aleg să nu se căsătorească - prezintă un trend ascendent în ultimii ani, atât la nivel internaţional, cât şi naţional. Convieţuirea în afara căsătoriei este o stare de fapt ce nu mai poate fi ignorată, fiind necesar să devină şi o stare de drept. (...) Proiectul are ca finalitate oferirea unei protecţii juridice pentru cuplurile ce nu doresc să îşi schimbe statutul civil, dar sunt dispuse să îşi oficializeze relaţia. Partenerii dintr-o uniune consensuală trebuie să aibă dreptul la protecţia bunurilor, la accesul la servicii medicale şi reprezentare în caz de pierdere a capacităţii de a decide pentru sănătatea proprie, la abitaţie, la succesiune în caz de deces", precizează Bîzgan în expunerea de motive a proiectului.

Actul normativ prevede că parteneriatul civil se va oficializa prin intermediul primăriilor.

"Încheierea unui parteneriat civil se realizează într-o incintă oficială a primăriei sau orice alt amplasament adecvat, în funcţie de decizia registratorului asupra cererii părţilor de a legaliza încheierea în alt amplasament. Pentru încheierea unui parteneriat civil în incinta oficială a primăriei nu se percepe taxă. Pentru încheierea unui parteneriat civil în alt amplasament se percepe o taxă specială stabilită prin hotărâre a consiliului local al unităţii administrativ - teritoriale respective", se stipulează în actul normativ, citat de Agerpres.

Propunerea legislativă va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

1 comentarii

carcotasul de serviciu

Acum 5 ani

Adevarati europeni! Cine-i sponsprizeaza?
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus