Luni,
15.08.2022
Cer Senin
Acum
21°C

Sibienii au făcut cunoştinţă cu noile autobuze TURSIB (CP)

Sibienii au făcut cunoştinţă cu noile autobuze TURSIB (CP)

Evenimentul TRANSformarea, organizat în scopul prezentării publice a noilor autobuze, care vor intra în exploatarea TURSIB SA Sibiu în intervalul imediat următor, a atras astăzi, în Piaţa Mare, un număr mare de sibieni. Aceştia au făcut cunoştinţă cu cele două modele de autobuze, ISUZU şi MENARINIBUS de 95 de locuri pe scaune şi în picioare , respectiv de 147 de locuri pe scaune şi în picioare.

“Este un moment important pentru transportul în comun şi din acest motiv am ales să prezentăm autobuzele în Piaţa Mare a oraşului, locul celor mai importante momente din viaţa comunităţii. Sperăm ca de acum înainte un număr şi mai mare de sibieni să ni se alăture pe trasee” - a afirmat directorul general al TURSIB, domnul ing. Dan Căprariu.

Primarul Municipiului Sibiu, doamna Astrid FODOR, unul dintre cei mai mari susţinători ai TRANSformării transportului în comun, a adresat la rândul său sibienilor invitaţia de a încerca în deplasările prin oraş, noile mijloace de transport şi i-a asigurat pe cetăţeni de preocuparea continuă a Municipalităţii cu privire la modernizarea TURSIB.

La evenimentul de astazi au mai participat Excelenta Sa Ambasadorul Republicii Turcia în România, Dl Osman Koray Ertas, Consulul onorific al Republicii Turcia la Cluj, Dl Vasile Andrei Vita, dl. Guven Gungor, presedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri Turci, dl. Hakan Kefoğlu, director export şi d-na Hande Uğur, director zonal de export în cadrul Anadolu Isuzu Otomotiv din Turcia (producator ISUZU CITIPORT), dl. Muzaffer Arpacıoğlu, director general adjunct şi dl. Emre Hür, director zonal de export al Karsan Otomotiv din Turcia (producător Menarinibus), precum şi dl. Aykol Husein Ulvi, asociat unic şi doamna Magda Peşu, director general a ANADOLU AUTOMOBIL ROM, reprezentanţa celor doi producători în România, personalităţi locale şi alţi invitaţi .

Noile autobuze ale societăţii de transport în comun a Municipiului Sibiu sunt produse de ANADOLU ISUZU SANAYI ve TICARET AS și de KARSAN OTOMOTIV SANAYI ve TICARET AS şi sunt dotate cu sisteme de climatizare (încălzire, ventilație și aer condiționat), sisteme informatice de monitorizare conectate la baza Tursib, cu instalații de numărare a călătorilor la fiecare ușă, cu sisteme de supraveghere video atât în interior cât și în exterior, sisteme electronice de validare a plății călătoriei, cu echipamente pentru asigurarea serviciilor WIFI, cu sisteme audio și video. Ambele modele de autobuze au podea joasă și facilități pentru accesul pasagerilor cu mobilitate redusă și locuri rezervate pentru pasagerii cu nevoi speciale.

Autobuzele sosite la Sibiu se afla acum în curs de înmatriculare definitivă şi licenţiere, după care vor fi scoase în traseu.

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus