Sâmbătă,
14.09.2024
Innorat
Acum
10°C

Minivacanţe 2019. Salariaţii de la stat ar putea afla din ianuarie când să-şi programeze vacanţele

Minivacanţe 2019. Salariaţii de la stat ar putea afla din ianuarie când să-şi programeze vacanţele

Un număr de 38 de parlamentari au înregistrat, în Senat, o propunere legislativă care completează Codul Muncii astfel încât până la data de 15 ianuarie a fiecărui an, Guvernul să stabilească toate minivacanţele de care vor beneficia bugetarii în decursul anului respectiv.

„Până la data de 15 ianuarie a fiecărui an, Guvernul stabileşte prin Hotărâre de Guvern zilele de muncă pentru care se acordă zile libere, care preced şi care succed sărbătorile legale, respectiv zilele în care recuperează acesta”, prevede proiectul de lege de modificare a Codului Muncii, citat de Mediafax.

Cei 38 de parlamentari de la UDMR, PSD şi PNL care au iniţiat propunerea spun că „predictibilitatea astfel obţinută va facilita planificarea din timp a activităţii sectorului privat cu cea din sectorul public”.

De asemenea, în expunerea de motive se arată că proiectul „oferă şi posibilitatea programării activităţilor familiale în familiile unde părinţii lucrează în ambele sectoare economice, măsură apreciată nu numai de angajatori şi angajaţi dar şi de sectoarele turistice”. „Prin posibilitatea de a se pregăti din timp pentru mini-vacanţele astfel stabilite, turiştii îşi pot planifica în acest sens mini-vacanţe iar agenţiile de turism se pot pregăti cu oferte avantajoase”, mai arată iniţiatorii actului normativ.

De regulă, Guvernul stabileşte în preajma unor sărbători legale acordarea unor zile libere pentru a face o „punte” între ziua de sărbătoare legale şi week-end.

Potrivit Codului Muncii, zilele de sărbătoare legală în care nu se lucrează sunt: 1 şi 2 ianuarie; 24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române; Vinerea Mare, ultima zi de vineri înaintea Paştelui; prima şi a doua zi de Paşti; 1 mai; 1 iunie; prima şi a doua zi de Rusalii; Adormirea Maicii Domnului; 30 noiembrie - Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi chemat, Ocrotitorul României; 1 decembrie; prima şi a doua zi de Crăciun; două zile pentru fiecare dintre cele 3 sărbători religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale, altele decât cele creştine, pentru persoanele aparţinând acestora.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

2 comentarii

Inspectorul Javert

Acum 5 ani

Bugetarii merită să li se dubleze :salarile ,liberele de la sfârşit de săptămână ,concedile ,sporurile, indemnizațiile ,alocațiile pentru hrană ,bonurile de masă .Ca parlamentar,, prima prioritate " şi singura este bunăstarea bugetarilor ,bunăstare făurită pe spatele celor din privat ,în rest ,educație sănătate ,infrastructură sunt mofturi.
Raspunde

prostie

Acum 5 ani

Normal! pentru rapida decadere a poporului ............
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus