De la tribuna “lagărului democrației românești“, actualul Parlament al României, deputatul Florin Iordache, președintele Comisiei speciale pentru legile justiției, a vorbit despre felul în care social-democrații vor ignora avertismentele europene pe tema modificărilor legilor justiției. Discursul a fost încheiat cu ambele degete mijlocii ridicate într-un gest obscen adresat Opoziție.
Deputatul Florin Iordache, fostul ministru al Justiției în vremea căruia Guvernul a adoptat celebra Ordonanță 13, a vorbit de la tribuna Camerei Deputaților după ce plenul a adoptat textul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 92/2018. Ordonanța aduce modificări legilor justiției în ciuda recomandărilor transmise de Comisia de la Veneția și GRECO și în ciuda raportului MCV elaborat de Comisia Europeană. Toate aceste foruri europene cer actualei puteri să suspende modificările aduse legilor Justiției, să le revizuiască în acord cu practica europeană și să fie oprite de îndată procedurile de înlocuire a procurorilor din funcții importante.
Florin Iordache, deputatul PSD, a declarat răspicat de la tribuna Parlamentului că tot ceea ce recomandă sau impun forurile europene în materie de legislație va fi ignorat. “Vom merge mai departe cu toată opoziția pe care a arătat-o Comisia Europeană! Vrem să fim independenți, pentru că vrem un Parlament care să ia propriile decizii potrivit Constituției și nu potrivit presiunii pe care o pun unii și alții. Vrem o țară independentă, vrem să ne conducem noi, vrem ca Parlamentul să fie cel care ia decizii. Mulțumesc“, a rostit Florin Iordache, după care a plecat de la tribună. Imediat, însă, Florin Iorrdache și-a ridicat mâinile, a strâns pumnii lăsând ridicate doar degetele mijlocii – gest obscen al cărui semnificație este aceeași cu sloganul promovat copios în această vară de contestatarii actualei puteri, slogan care a devenit temă națională de discuție după ce un român și l-a înscris pe plăcuțele de înmatriculare ale mașinii cu care a venit din Suedia.
Ulterior discursului, Florin Iordache a respins faptul că ar fi arătat scene obscene către Opoziție. “Vi s-a părut! E, bun, e un punct de vedere. Bun, cu mâinile ridicate, care e problema? E, mă lăsați să vă spun...Deci, astăzi, am avut două legi importante care au fost adoptate cu un număr suficient de voturi”, a declarat Iordache pentru jurnaliștii care l-au așteptat la ieșirea din sală.
Sursa foto: printscreen Libertatea
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Camerei Deputaților , PSD , Comisia Europeană , Iordache Petrică , legile justitiei , Palatul Parlamentului , Deputatul Florin Iordache , Florin Iorrdache , Florin Iordache , Direcţia Gestionare Fonduri Co , obscen
Vizualizari: 3358
Ultimele comentarii
Acum 6 ore
Emila Elzoroaba
Acum 6 ore
Aci Duțu
Acum 6 ore
@Sibian vâlcean
Acum 6 ore
Moș Teacă
Acum 6 ore
Aci Duțu