Deputatul FDGR, Ovidiu Ganț, atrăgea atenția în vara anului trecut asupra unui lucru reclamat de turiștii care voia să transmită cărți poștale din Sibiu: s-a scumpit serviciul de expediere, însă valoarea unui timbru a rămas tot la 0,5 sau 1,5 lei, fapt ce a dus la umplerea cărților poștale cu timbre. ”Am fost sesizat de faptul că au fost modificate tarifele poștale pentru corespondență externă, dar că nu s-au emis mărci poștale în consecință. Turiștii străini, prezenți în Sibiu au fost nevoiți să utilizeze în această vară timbre în valoare de 1,5 lei, respectiv 0,5 lei, pentru că nu au găsit timbre cu valoarea de 5 lei (prețul pentru o carte poștală în străinătate)”, a semnalat deputatul FDGR.
Răspunsul a venit spre finalul anului trecut și a fost asumat de directorul Companiei Naționale Poșta Română (CNPR), Mircea Tudosie. ”Politica internă a CNPR în ceea ce privește comenzile de timbre poștale la nivelul subunităților poștale prevede analiza stocurilor existente și emiterea de comenzi în funcție de combinațiile de valori existente în stoc.
Astfel, având în vedere necesitatea epuizării tuturor stocurilor deja existente și evitării plasării unor comenzi de noi timbre poștale generatoare de costuri suplimentare pentru CNPR, anumite subunități poștale, unde stocurile erau supradimensionate cu valori aferente tarifelor poștale vechi, nu au comandat noi valori nominale în conformitate cu noile tarife poștale”, se arată în răspuns. Cu alte cuvinte, s-a așteptat terminarea stocurilor de timbre vechi, cu valoare mică.
Cu toate acestea, directorul promite că în viitor va fi mai atent, pentru a nu strica imaginea Poștei în străinătate. ”CNPR va depune eforturi pentru a evita, pe viitor, cel puțin în orașele cu potențial turistic ridicat, utilizarea de timbre cu valori nominale multiple, asigurând totodată o gestiune eficientă a costurilor la nivelul CNPR și să se evite afectarea imaginii CNPR în ceea ce privește, cel puțin expedierile de cărți poștale la nivel internațional, prin francarea cu valori nominale multiple”, se mai arată în răspuns.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Vizualizari: 1380
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
AndreiM
Acum 3 ore
Sibianul
Acum 3 ore
DEWALD
Acum 3 ore
Sile dieselarul
Acum 3 ore
Dfhdfh