Bogdan Trif a fost mai mult ghid turistic decât ministru al Turismului, a declarat pim-vicepreședintele Partidului Pro România, Daniel Constantin. Acesta s-a aflat joi la Sibiu unde a participat la o conferință de presă cu ocazia inaugurării sediului filialei județene a formațiunii.
Daniel Constantin, care este deputat neafiliat după ce a părăsit grupul parlamentar al ALDE și a creat împreună cu fostul premier Victor Ponta Partidul Pro România (PPR), a vorbit la Sibiu despre întârzierea adoptării legii bugetului de stat, dar și despre investițiile necesare în diferite domenii. Un subiect aparte l-a constituit domeniul turismului, care paote aduce bani în buget, „astfel încât nivelul de trai să crească în țara noastră”.
Potrivit parlamentarului, aportul turismului în PIB reprezintă doar o treime din media europeană, „potențialul României fiind mult mai mare”. Daniel Constantin spune că Pro România are în gând două măsuri, pe care se gândește să le propună ca și amendamente la legea bugetului.
„Una dintre ele se referă la un cadru foarte clar de reglementare a investițiilor mai ales din fonduri europene. Să avem un program special în care banii europeni să vină pentru dezvoltarea unitară integrată a zonelor de turism. Imaginați-vă ce ar însemna în zona dvs. să dezvoltăm stațiunea de ski de la Rânca până către Voineasa, unde există un potențial de aproape 200 km de pârtie. Câți români ar prefera România și nu ar mai merge în alte țări pentru a practica acest sport.Politicianul a criticat astfel activitatea actualului ministru al Turismului, sibianul Bogdan Trif. „Îmi pare rău că vorbim de lucruri despre care am discutat când făceam și eu parte din coaliția PSD-ALDE, dar nu s-au implementat. Avem și ministrul Turismului din Sibiu. Am văzut că a preferat să fie mai mult ghid turistic pentru domnul Codrin Ștefănescu, decât ministru al Turismului”, a comentat Daniel Constantin.A doua măsură care nu costă nimic se referă la scutirea de impozit pentru investițiile noi: între 200.000 euro și un milion să fie scutiți 1 an de zile, pentru cei care au investiții între 1 și 5 milioane, să fie scutiți 3 ani și pentru cei cu investiții mai mari de 5 milioane, să fie scutiți 5 ani de zile de impozit, inclusiv de impozitul pe proprietate. Ce nu încasăm acum, putem încasa peste 5 ani, dacă reușim să creăm un cadru favorabil. E o măsură pe care vrem s-o propunem, chiar dacă suntem în opoziție, la nivelul bugetului de stat”.
Am solicitat o replică din partea ministrului Turismului la declarația lui Constantin, pe care o vom difuza ulterior.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Daniel Constantin , Bogdan Trif , Potențialul României , Codrin Ştefănescu , Victor Ponta Partidul Pro Româ , Partidului Pro România , Pro România
Vizualizari: 2299
Ultimele comentarii
Acum 17 ore
Satuldeprosti
Acum 17 ore
Sibian
Acum 17 ore
Lidia blajan
Acum 18 ore
Marius
Acum 19 ore
Asen