Duminică,
13.10.2024
Cer Senin
Acum
9°C

Sibiul, în bugetele ministerelor: zero lei pentru Tribunal, zero lei pentru spital și “bani din viitor“ pentru drumuri

Sibiul, în bugetele ministerelor: zero lei pentru Tribunal, zero lei pentru spital și “bani din viitor“ pentru drumuri

Proiectele de buget pentru anul în curs propuse de ministerele care compun actualul Guvern al României prevăd alocări de “zero lei“ pentru finalizarea Palatului Justiției din Sibiu. Proiectul unui nou spital județean nici măcar nu este amintit în bugetul Ministerului Sănătății. Singurele sume mai generoase sunt promise în bugetul Ministerului Transporturilor, dar majoritatea sunt “credite de angajament“, adică alocări financiare care pot fi întinse și în anii viitori.

Proiectul de buget pentru Ministerul Sănătății pe anul 2019 – așa cum a fost publicat pe site-ul Senatului – nu face nicio referire la proiectului construirii unui nou spital județean la Sibiu. Singurele investiții în noi instituții medicale sunt cele promise și în bugetul de anul trecut, și anume spitalele regionale, plus unul republican, în București, pentru care ar urma atrase fonduri europene nerambursabile. Aflat în faza de realizare a documentațiilor, proiectul unui nou spital județean la Sibiu ar avea nevoie de sprijin pentru realizarea studiului de prefezabilitate și a celui de fezabilitate.

Adio, Tribunal!

În bugetul Ministerului Justiției este amintit unul din cele mai dezastruoase proiecte gestionate de Guvern, cel de reabilitare a sediului Tribunalului și Judecătoriei Sibiu. Proiect demarat din 2007, implementat din 2011 prin demararea lucrărilor, a intrat în uitare din 2016 din cauza lipsei de finanțare. În acest moment, șantierul reabilitării Palatului Justiției nu mai are nici diriginte de șantier, nici constructor (acesta din urmă a solicitat rezilierea contractului cu acordul părților, din cauza lipsei de finanțare).

Estimat la o valoare totală de aproape 61 de milioane de lei, proiectul mai are nevoie – potrivit datelor din buget – de 27,6 milioane de lei. Iar pentru anul în curs, sumele alocate sunt de zero lei (anul trecut au fost alocați 612.000 de lei, sumă care i-a determinat pe constructori să ceară rezilierea contractului).

Mai mult, draftul de buget prevede la capitolul “politica în domeniul investițiilor publice“ faptul că Guvernul nici măcar nu își propune să se grăbească în ceea ce privește Palatul Justiției din Sibiu, pe care nu îl vede finalizat mai devreme de trei ani de acum încolo. “Ministerul Justiției are următoarele priorități investiționale pentru perioada 2018-2021: (...) Tribunalul Sibiu (monument istoric) - finanțarea este asigurată prin bugetul de stat – bugetul Ministerului Justiției până la finalizarea lucrărilor de execuție estimată pentru o dată ulterioară anului 2021“. Iar toată această situație are loc în contextul în care din vara acestui an, Tribunalul și Judecătoria Sibiu nici nu vor mai avea un spațiu asigurat, din moment ce termenul de cinci ani de utilizare a clădirii de pe Calea Dumbrăvii se încheie (acest termen ar mai putea fi prelungit prin adoptarea unei noi hotărâri de guvern, solicitată încă din martie anul trecut. Solicitarea făcută de la Sibiu nu a primit, însă, un răspuns).

De la începutul acestui an, șantierul Palatului Justiției din Sibiu rămâne fără constructor De la începutul acestui an, șantierul Palatului Justiției din Sibiu rămâne fără constructor

Autostrăzi și drumuri pe banii din viitor

În bugetul pe anul în curs elaborat de Ministerul Transporturilor, este inclusă la capitolul priorități la finanțare (în legătură cu județul Sibiu) secțiunea 1 a autostrăzii Sibiu – Pitești (secțiune cuprinsă între Șelimbăr și Boița, cu o lungime de 15 km). Tot din aceeași autostradă, conducerea Ministerului de resort își propune să finanțeze contractele aferente loturilor 4 și 5 (Văleni – Curtea de Argeș, 28 km, respectiv Curtea de Argeș – Pitești, 33 km). Aceste loturi ale autostrăzii ar urma să intre în acest an în faza de proiectare, după anunțarea câștigătorilor licitației de proiectare și execuție, anunț care însă ar putea fi contestat de ceilalți participanți la procedura de atribuire publică. Suma alocată în proiectul de buget pentru această autostradă este de aproximativ 3,1 milioane de lei.

Pentru alte două secțiuni (2 și 3, respectiv Boița – Racovița și Racovița – Văleni) Ministerul Transporturilor propune alocarea de sume în vederea completării studiilor geotehnice, valoarea totală a acestor sume fiind de aproape 800.000 de lei.

Potrivit datelor din draftul de buget al Ministerului Transporturilor, investițiile care mai sunt necesare pentru finalizarea autostrăzii Sibiu – Orăștie (cei 82 de km de autostradă care sunt deja de mai mulți ani deschiși circulației) sunt de aproximativ 40 de milioane de euro. Întreaga sumă este prevăzută în bugetul pe anul în curs, dar sub forma creditelor de angajament (alocări de sume care pot fi plătite, în realitate, din bugetele din anii viitori).

Și tot din credite de angajament ar urma să fie finanțate și lucrările de lărgire a DN7 cu o a treia bandă, pe o porțiune de aproximativ 2,3 km (de la ieșirea din Tălmaciu înspre Sibiu). 11,5 milioane de lei sunt alocați pentru aceste lucrări pe anul în curs. Alte 29,9 milioane de lei ar urma alocate (tot din credite de angajament) și pentru lărgirea la patru benzi a aceluiași DN7, pe o lungime de aproape trei km, începând de la ieșirea din Boița spre Sibiu.

Drumul Boita – Talmaciu – Vestem

Tot pentru 2019, Ministerul Transporturilor își propune să finanțeze și elaborarea studiului de fezabilitate pentru autostrada Sibiu – Făgăraș (proiect care, de-a lungul ultimilor 20 de ani, a fost, pe rând, autostradă, apoi drum expres, acum fiind iarăși gândit ca autostradă). Pentru elaborarea acestor studii, sumele prevăzute în buget sunt de peste 18,6 milioane de lei. În acest caz, creditele bugetare (alocările pentru anul în curs) sunt de 17,5 milioane de lei, restul fiind reprezentat de credite de angajament.

Centura Mediașului și 15 km de asfalt nou

Centura ocolitoare a Mediașului este un proiect care va avea nevoie de aproximativ 160 de milioane de lei, potrivit datelor din bugetul Ministerului Transporturilor. Proiectul a fost scos la licitație zilele trecute, iar propunerile bugetare pentru acest proiect sunt, pe anul în curs, de peste 149 de milioane de lei.

În ceea ce privește drumurile naționale, Secția de la Sibiu ar urma să primească banii necesari pentru realizarea unui nou covor asfaltic pe o porțiune de 10,49 km. Mai precis, pentru cei 4,52 km ai DN7 cuprinși între Lazaret și Boița și cei 5,97 km de drum național (DN14B) dintre Țapu și limita cu județul Alba.

Pentru centura ocolitoare a Sibiului, secția Autostrăzi Sibiu ar urma să primească fondurile necesare reasfaltării unor porțiuni cu o lungime totală de cinci km.

Ministerul condus de Trif: bază Salvamont și două evenimente

Ministerul Turismului, condus de sibianul Bogdan Trif, are pentru anul în curs un buget proiectat la aproximativ 248 de milioane de lei. Strict pentru Sibiu, din acești bani vor fi alocate sume pentru amenajarea unei baze Salvamont în stațiunea Păltiniș (Trif spunea de 5,5 milioane de lei, construcția fiind evaluată de CJ Sibiu la 3,53 de milioane de lei, cu tot cu TVA) și pentru “organizarea a două evenimente de promovare turistică în marja Summit-ului UE care vor avea loc la Sibiu, în data de 9 mai 2019“. La nivel național, ministerul condus de Bogdan Trif își propune să crească numărul de turiști străini cu zece la sută.

Noroc cu proiectele din fonduri europene

Restul ministerelor care compun Guvernul României au proiecte de buget care, referitor la Sibiu, includ alocări doar în cazul unor proiecte cu finanțare europeană.

La Ministerul Educației, bugetul propus pentru anul în curs prevede alocarea a 1,8 milioane de lei pentru implementarea unui proiect de dezvoltare a capacității administrative a Casei corpului didactic. Alte 1,8 milioane de lei sunt estimate a fi alocat și anul viitor, când proiectul ar urma să se încheie. Tot Casa Corpului Didactic este beneficiara unui alt proiect din fonduri nerambursabile (EDuCaT - Educație Durabilă, de Calitate pentru Toți), demarat de anul trecut (când au fost cheltuite sub 225.000 de lei). Pentru anul în curs sunt propuse credite de angajament în sumă de două milioane de lei, în 2020 sumele urmând a urca la 3,4 milioane de lei. Aceeași CCD ar urma să mai primească 1,5 milioane de lei pentru proiectul “Fii practic! Mergi la școală“ și 194.000 de lei pentru proiectul “Competență, inovare și profesionalism în educație“. La fel ca și în celelalte cazuri, proiectele sunt, de fapt, finanțate tot din fonduri europene.

Alte 348.000 de lei ar urma alocate tot în cadrul unui proiect din fonduri europene nerambursabile derulat de Inspectoratul școlar județean Sibiu și denumit “Dezvoltarea și implementarea de instrumente inovatoare și strategii de motivare pentru școala sibiană inclusivă“.

Tot din fonduri europene ar urma să ajungă la Sibiu, via bugetul de stat, 33 de milioane de euro prin intermediul a trei proiecte “Managementul conservativ al siturilor de importanță comunitară râul Târnava Mare între Copșa și Mihalț“, “Pajiștile dintre Șeica Mare și Veseud“ și “Castanii comestibili de la Buia“. Fondurile sunt alocate Agenției de Protecție a Mediului Sibiu, prin intermediul bugetului Ministerului Mediului.

Din bugetul Ministerului Afacerilor Interne, pentru anul în curs sunt prevăzute 1,5 milioane de lei, pentru proiectul de reabilitare a fațadei sediului Inspectorului județean de jandarmi. Proiectul este finanțat din fonduri europene nerambursabile, având o valoare totală de 5,6 milioane de lei. În proiectul de buget al Ministerului Apărării sunt prevăzute fondurile necesare amenajării unui pavilion multifuncțional în cadrul Academiei Forțelor Terestre din Sibiu, investiție estimată la peste 16 milioane de lei. Pentru anul în curs este propusă alocarea a 2,5 milioane de lei. De menționat că ambele proiecte mai sus enumerate, au fost cuprinse și în proiectele de buget de anul trecut.

Ministerul Culturii, în anexa aferentă bugetării pe anul acesta, amintește de un proiect pe fonduri europene denumit E-cultura, cu un buget total de peste 53 de milioane de lei și o perioadă de implementare cuprinsă între 2018 și 2021. “Proiectul E-cultura are ca principal scop digitalizarea patrimoniului cultural cu ajutorul tehnologiilor IT actuale, moderne, astfel încât moștenirea culturală națională să poată fi păstrată, promovată și transmisă generațiilor viitoare. Proiectul va implica 29 de instituții din România (printre care 19 muzee, cinci biblioteci, Arhiva Națională de Filme, Societatea Română de Televiziune, Societatea Română de Radiodifuziune, Institutul National al Patrimoniului etc.). Pentru a eficientiza și optimiza operațiunile de digitizare, având în vedere răspândirea mare a instituțiilor culturale implicate în proiect, se vor crea șapte centre regionale. Centrele regionale, organizate în cadrul unor direcții județene pentru cultură, vor monitoriza și coordona activitățile de digitizare derulate la instituțiile arondate. Cele șapte centre vor fi înființate în cadrul următoarelor direcții județene: Sibiu, Bistrița, Dolj, Timiș, Iași, București și Tulcea“, se arată în descrierea proiectului. Care are drept rezultate așteptate digitalizarea și expunerea on-line a 550.000 de “resurse culturale“. Anexa bugetară nu detaliază, însă, dacă pentru anul în curs vor fi alocate sume în vederea înființării centrului de la Sibiu.

Citește și Sibiul, printre județele care vor primi cei mai puțini bani de la buget

Sursa foto principală: Guvernul României

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

18 comentarii

anti hoti, ticalosi si mincinosi

Acum 5 ani

unde esti trif? parca spuneai ca toti politicienii din celelalte partide sunt comunisti, corupti, ticalosi, hoti samd. Acum sa va aud fecioare si ingeri di psd. Hai sa va vad cat sunteti de patrioti, profesionisti si pusi pe fapte mari, ca de vorbit v-am tot auzit. Asta e viitorul propus de maretul conducator al partidului care ne duce la dezastru. Sa va vad, aveti curaj sa sariti la gatul lui dreagnea si dancila? sau o sa muscati in continuare ca niste caini turbati...parca spuneai ca psd-ul pune oamenii inaintea partidului...ce mai spui acum?
Raspunde

Bla bla

Acum 5 ani

Tipic, ca de obicei! Noroc cu Europa si investitorii straini (prea putini autohtoni).
Raspunde

gigea

Acum 5 ani

0 beneficii la contributii maxime ! Si eu dau X000 ron pe luna pentru nimic! pentru 0 barat de la statul roman! banii se duc in neant ! 0 sanatate, 0 educatie, 0 transporturi, 0 conditii decente! doar specula si furaciune in tara asta!
Raspunde

sibian

Acum 5 ani

..era de asteptat.Unde nu are PSD nici o influenta,nici bani nu dau, apoi dau vina pe cei deja aflati la conducere ca nu sunt in stare.Daca asa va merge treaba mai bine Transilvania autonomie ,satul sa dau din buzunarul meu bani fara sa primesc ceva in schimb
Raspunde

lingau rosu

Acum 5 ani

iti multumim marite conducator ca pe banii nostri ai decis sa ne dai praful de pe.toba....ca ne gestionezi banii atat de inteligent...ca un magician...noi ii producem muncind...tu ii faci sa se evaporeze....bine ca ai dat 87 mil de euro la partide ( fata de 6 mil in 2016 ),din care 47 doar la pcr/psd....bravo.... aplauze baaaa
Raspunde

Distrugatorii de neam

Acum 5 ani

Si Sibiul, impreuna cu alte orase din Ardeal care isi iau teapa continua, ar trebui sa trimita ZERO bani la bugetul acestei tari de rahat ! Daca nu va iesi lumea sa voteze impotriva acestor golani psd, se va alege praful de Romania. Cam astea sunt semnele, se pare ca asta si vor.
Raspunde

LaFlemme

Acum 5 ani

"PSD - mai multi bani in buzunarele noastre".
Raspunde

Alzara 1918

Acum 5 ani

Când îl vor interpela parlamentarii de Sibiu pe Dl ministru Toader in privința renovării sediului Tribunalului ?
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Cetatean Sibian

Acum 5 ani

De ce sa il intrebam pe Toader. De ce nu ii intrebam pe cei care erau la guvernare in 2007 sau 2011 ???
Raspunde

Ghitza

Acum 5 ani

Dam o gramada de bani pe impozite, taxe si nu vedem nici un ban cheltuit pe infrastructura. Se pare ca nu ne aude nimeni ce vrem. Ia sa-i vedem daca nu mai platim taxe si impozitele de unde vor avea bani, acum la inceput de an, sa-i vezi cum dau din colt in colt.
Raspunde

!?!

Acum 5 ani

Nici praful istoriei nu va mai aminti de voi, eunucii lui Draqnea! Face-ti ceva, nu mai luati banii degeaba, nutritionistilor.
Raspunde

Cititescu

Acum 5 ani

S-a imaginat cineva ca lui Dragnea ii sunt dragi tribunalele?!! Sau ca ii e drag "Sibiul lui Iohannis" unde e nevoie de un spital modern?!! Ca Romania are nevoie de drumuri moderne care sa lege Transilvania de Muntenia si Moldova? Daca i-ar cere ungurii sa faca garduri in loc de drumuri, marele "patriot" Dragnea ar dispune ca imediat sa se aloce fonduri! Pentru voturi s-ar vinde si copii!
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Vicky Mezincescu

Acum 5 ani

Ar trebui ca impozitele noastre, ale celor care muncim la Sibiu si suntem din Rm. Valcea, sa fie indreptate spre judetul nostru, pentru ca oricum la Sibiu nu se face nimic!
Raspunde

Ana

Acum 5 ani

Sa se indrepte cu tot cu voi.. mergeti si lucrati acolo la "combinat". Drum bun spre tara hotilor cu IQ de turcia.
Raspunde

Babu

Acum 5 ani

Data viitoare sa facem ca PSD sa ia in Sibiu 10%. Ca oricum nu ne dau nimic.....
Raspunde

Zumz

Acum 5 ani

Trif, Maria Ta, asteptam comunicatul PSD! Ia sa auzim cum ne-a taiat Johannis bugetul Sibiului. Si cand zici ca vine taica Dragnea la Sibiu?
Raspunde

radu

Acum 5 ani

Ce ar fi sa le aducem aminte dragilor conationali PSD-isti(de oriunde ar venii ei...ca vin din toata tara ) cand vor veni la Sibiu pe 23 Martie(s-au cand vor veni, ca trebuie sa vina pt alegerile lor interne) de promisiunile din programul de guvernare tot al lor!!! Putem sa le aducem aminte cat contribuie judetul Sibiu la bugetul de stat consolidat si cat primeste inapoi(am putea sa ii aratam daca nu stie d-ul PSDRAGNEA si cu cat contribuie Teleormanul si cat primeste inapoi din bugetul de stat)!!!
Raspunde

ion

Acum 5 ani

Cetatean Sibian din 2007 -au trecut 11-ani nu mai comenta ce a fost inainte tu trebuie sa vezi ce este actual lumea merge inainte.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus