1,8 milioane de lei, fără TVA, este valoarea contractului de proiectare a modernizării drumului DJ 106B, lung de 35 de km și care leagă satul Țapu de autostrada A1.
Consiliul Județean Sibiu anunță că a semnat contractul de proiectare pentru modernizarea celor 35 de km ai drumului care leagă satul Țapu de autostrada A1, via Șoroștin, Loamneș și Ocna Sibiului. Contractul are o valoare de 1,79 de milioane de lei, fără TVA, și a fost atribuit Eptisa Romania SRL – Eptisa Servicios de Ingenieria SRL în urma unei proceduri de achiziție publică.
Termenul de realizare a proiectului este de 120 de zile de la emiterea ordinului de începere a serviciilor. Ulterior finalizării proiectului va urma lansarea procedurii de atribuire a contractului de execuție a lucrărilor de modernizare.
Modernizarea DJ 106B este susținută financiar din fonduri europene nerambursabile, în valoare totală de 102,7 milioane de lei (valoarea totală a proiectului este de 121,1 milioane de lei, diferența fiind asigurată din bugetul județean și cel de stat). Termenul de finalizare a proiectului este noiembrie 2021.
Sursa foto: Google Earth
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Consiliul Judetean Sibiu , Ocna Sibiului , Google Earth , Eptisa Servicios , autostrada A1 inchisa , Ţapului Constantinescu , dj 106b , Pentru Sibiu , Eptisa Romania , asistenta din loamnes , Virgil Șoroștinean
Vizualizari: 2543
Ultimele comentarii
Acum 4 ore
O sibianca
Acum 4 ore
Eu
Acum 4 ore
Kokos
Acum 4 ore
LOL
Acum 5 ore
Hermannstadt