În curtea Palatului Copiilor din actuala locație a fost organizat, sâmbătă, un bazar dedicat strângerii de fonduri pentru noul sediu al organizației, de pe strada Henri Coandă. În luna aprilie, Palatul Copiilor ar trebui să funcționeze în noul sediu.
Pentru a mai colecta fonduri pentru reabilitarea clădirii, la bazar au fost puse spre vânzare obiectele și creațiile copiilor. Tot ieri, puteau fi aduse și cărți, jocuri, jucării, haine, încălțăminte și obiecte decorative.
Instituția a anunțat pe pagina de Facebook că la bazar nu au reușit să vândă toate obiectele și creațiile, astfel că va mai fi organizat un bazar. Totodată, s-a menționat suma adunată în această sâmbătă:
„Prezența voastră acolo a pus amprenta asupra locației. Aș vrea să pot, cumva, să va transmit emotiile noastre de bucurie! Copiii Palatului vă mulțumesc pentru faptul că ați venit. Și noi în rând cu ei - mii de multumiri. Când oamenii se unesc, miracole se împlinesc!La bazar a fost văzut și deputatul Dan Barna, care a contribuit cu materiale și lucruri utile pentru renovare. „Fiecare gest contează”, a spus el, precizând că la Palatul Copiilor „am fotografiat, developat și revelat primele fotografii din viața mea”.Banii strânși în urma bazarului: 13.639 lei + 50 euro. Având în vedere că am rămas cu jocuri, jucării, cărți și diverse obiecte, vrem să anunțăm următorul bazar: Sâmbătă, 23 Februarie 2019, ora 8.00 - 13.00; Locație - în față la Sala sporturilor Transilvania din Sibiu. Mulțumim din suflet tuturor!!!”.
Amintim că Palatul Copiilor a inițiat o campanie de strângere de fonduri, la finalul anului trecut. Cu banii strânși din comunitate, reprezentanții instituției vor să renoveze clădirea în care urmează să fie mutat sediul Palatului în fostul internat al Liceului Henri Coandă. Clădirea a fost pusă la dispoziția conducerii de către Primăria Sibiu.
În decembrie, cu banii strânși, reprezentanții instituției au reușit să renoveze parțial etajul I al noii clădiri. Suma de 17.000 de lei a fost adunată din participarea la Maratonul Internațional Sibiu. Potrivit conducerii Palatului Copiilor, la o estimare inițială, clădirea ar avea nevoie de investiții de minim 400.000 de lei pentru fiecare din cele trei etaje, fără lucrările la acoperiș și izolația exterioară.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Primăria Sibiu , Henri Coandă , Palatului Copiilor , Palatul Copiilor Sibiu , Dan Barna , Liceului Henri Coandă , Copiii Palatului , Maratonul Internațional Sibiu
Vizualizari: 2525
Ultimele comentarii
Acum 7 ore
R
Acum 7 ore
Emil
Acum 8 ore
Newman
Acum 8 ore
Newman
Acum 8 ore
C