Nici termenul de 15 martie 2019 pentru finalizarea lucrărilor de reabilitare a stadionului municipal nu va fi respectat, admite primarul Sibiului, Astrid Fodor. În opinia ei, totuși, echipa locală va reuși în actualul campionat să joace pe stadionul care ar fi trebuit folosit pe toată perioada competițională a anului trecut.
După ce termenul de 14 octombrie 2018, pentru finalizarea lucrărilor de reabilitare a stadionului municipal, a fost amânat pentru ziua de 15 martie 2019, nici acesta nu va putea fi respectat de Construcții SA, firma care a câștigat contractul estimat inițial la 6,93 de mil. de lei. Firma constructoare a mai solicitat o nouă prelungire, de câteva săptămâni, arată Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu. “Așa fac. Cer prelungirea tot cu câteva săptămâni. Se va încheia și acest contract, că nu mai e mult la el și... Doamne ajută!“, a declarat Astrid Fodor, în cadrul unei conferințe de presă susținută în dimineața zilei de marți.
“Rezilierea nu aduce niciun beneficiu“
Contractul semnat pentru reabilitarea stadionului (o primă etapă înaintea unei noi lucrări, de modernizare și extindere a capacității) a fost semnat în 7 decembrie 2017, cu un termen de trei luni pentru realizarea proiectului tehnic și obținerea avizelor necesare și șase luni termen de execuție a lucrărilor. Termenele nu au mai fost respectat, însă, chiar din faza de proiectare, care a fost prelungită repetat până la cinci luni. Nici angajamentele inițiale, potrivit cărora stadionul putea fi folosit până pe 4 iunie 2018 (când începea pauza competițională) nu au mai fost respectate. Însă în acest moment, opțiunea rezilierii contractului cu cei de la Construcții SA nu mai este o variantă de luat în calcul, mai arată primarul Fodor. “Rezilierea nu aduce niciun beneficiu. Noi va trebui să demarăm o nouă procedură pentru contractarea lucrărilor rămase, iar firma constructoare va porni un proces, că așa e modelul pe care îl aplică. Tot acest constructor ne-a purtat prin instanță și pentru contractul de modernizare a Băii Populare, deși știa că nu are cum să câștige. În cazul lucrărilor de la stadion, noi aplicăm toate prevederile din contract. Cea mai radicală sancțiune e rezilierea. În ceea ce privește penalități, constructorul a primit astfel de penalități. Le plătește pentru fiecare zi de întârziere, de fapt le reținem noi direct din facturi, nici nu stăm de vorbă“, a mai spus Astrid Fodor. Ea a declarat că s-a întâlnit de mai multe ori cu liderii societății de construcții, în cadrul discuțiilor fiind asigurată de fiecare dată că lucrurile își vor reveni la un ritm normal.Când?
Potrivit informațiilor Turnul Sfatului, constructorul a cerut o nouă prelungire până pe 7 aprilie 2019. Termen destul de curajos, având în vedere că, deocamdată, scaunele tribunei oficiale nu au fost montate. Și lucrări mai sunt. Tocmai de aceea, primarul Sibiului se abține de la a avansa un termen de la care, din punctul ei de vedere, stadionul va fi folosit. “Nu pot să vă răspund când va fi gata stadionul“. Astrid Fodor crede însă că, până la finalul campionatului, echipa locală va putea, totuși, să joace acasă. “Am vorbit cu domnul Birț (președintele clubului local de fotbal -n.r.) care m-a asigurat că nu va fi o problemă mare. Vom porni acum procedura de achiziție pentru gazon și în acele condiții se va putea juca. Noi am pornit de la o modernizare și am ajuns, de fapt, să facem un stadion nou“, a mai adăugat Astrid Fodor.Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Astrid Fodor , Primăria Sibiu , Turnul Sfatului , Prestări Construcții , Primăriei Sibiu , modernizare drumuri , Băii Populare , termen , Execuție Lucrări , Stadionului Muncipal
Vizualizari: 3227
Ultimele comentarii
Acum 8 ore
R
Acum 8 ore
Emil
Acum 9 ore
Newman
Acum 9 ore
Newman
Acum 9 ore
C