Bogdan Trif, Ministrul Turismului şi preşedinte al PSD Sibiu, împreună cu fostul tenismen Ilie Năstase au deschis Seara Românească, eveniment organizat de Ministerul Turismului, la standul României de la ITB Berlin, unul dintre cele mai mari târguri de turism din lume. "Sunt mândru că România este reprezentată la Berlin prin bun gust şi autenticitate şi fac aici referire şi la vinul produs în judeţul nostru, vin ce a fost degustat cu multă plăcere de vizitatorii standului Ministerului Turismului de la Berlin pe parcursul serii româneşti organizată de Ministerul Turismului în prima zi de târg. I-am invitat şi pe cei din consorţiul Sibiu Regiune Gastronomică, aici la standul nostru, aşa că vor avea şi ei un moment special de prezentare a gastronomiei zonei. Mă bucur că Sibiul este în atenţia turiştilor din întreaga lume prin intermediul celui mai mare eveniment de turism din Europa, ITB Berlin. Acţiunile de acest gen vor continua în acest an, iar Sibiul va fi promovat la nivel internaţional cu toate formele de turism, gastronomic, cultural, de aventură şi de sănătate", a declarat preşedintele PSD Sibiu şi ministru al Turismului, Bogdan Trif.
Turismul viticol a fost în centrul atenţiei în cadrul Serii Româneşti, anunță social-democrații printr-un comunicat de presă, unde au fost prezentate vinuri din mai multe regiuni ale ţării, inclusiv din zona Sibiului, domeniul viticol Apold. Degustarea de vinuri a fost acompaniată de maestrul Nicolae Voiculeţ care a adus plus valoare serii româneşti prin cântecele tradiţionale interpretate la nai.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Ilie Năstase , Bogdan Trif , Ministerul Turismului , Ministrul Turismului , Ministerului Turismului , sibiu regiune gastronomica eur , Pentru Sibiu , Seara Românească , Serii Româneşti , Nicolae Voiculeţ
Vizualizari: 1720
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
Darius88
Acum 3 ore
Sitar Gereim
Acum 4 ore
Darius88
Acum 4 ore
Darius88
Acum 4 ore
Leonard