Vineri,
26.04.2024
Parțial Noros
Acum
6°C

Două muzee din Sibiu au primit stele în Ghidul Michelin 2019

Două muzee din Sibiu au primit stele în Ghidul Michelin 2019

Muzeul Astra din Sibiu a primit trei stele în ghidul Michelin din acest an. Reprezentanții muzeului sunt bucuroși de primirea acestei recomandări, mai ales în contextul în care în ultimii ani, în muzeul în aer liber au avut loc multe evenimente intercative. Pe lângă asta, și Muzeul Brukenthal apare printre paginile ghidului. 

În total, în ghidul Michelin 2019 au fost incluse 12 muzee din România. Alături de muzeele din Sibiu, întâlnim trei muzee din București. câte două din Cluj-Napoca şi Sighetu-Marmaţiei și câte unul din Contanța și Iași. Dintre acestea, numai trei au obținut trei stele.

Potrivit clasificării Michelin, cele mai importante muzee româneşti sunt Muzeul ASTRA din Sibiu, Muzeul Naţional de Artă al României şi Muzeul Ţăranului Român. Trăsătura lor comună, cea care le-a propulsat în vârful acestei ierarhii, este legată, mai probabil, de evoluţia spectaculoasă a celor trei instituţii în perioada de după 1989.

,,Pentru noi aceste trei stele Michelin reprezintă confirmarea muncii noastre de a menține Muzeul ASTRA în topul preferințelor turiștilor din țară și din străinătate. Ca și repere, intră aici atelierele interactive prin care sunt redate meșteșugurile autentice, dar și componenta educațională și de patrimoniu. Este cunoscut faptul că aceste trei stele Michelin se acordă după anul 1930 pentru <<o bucătorie excepțională, ce merită să faci o călătorie până acolo>> . Cum nimic nu este întâmplător, Muzeul ASTRA reprezintă de ani buni un pol al gastronomiei românești. Spre exemplu, numai în 2018 au fost puse aici în scenă peste 200 ateliere și demonstrații culinare în avanpremiera Programului Sibiu Regiune Gastronomică Europeană 2019. In același timp, sperăm noi, autoritățile locale, județene și naționale vor conștientiza importanța instituțiilor de cultură în devoltarea societătii și mai ales a turismului cultural și vor lua măsuri concrete de a investi în infrastructura culturală și cea umană”, spune Cirpian Ștefan, directorul muzeului Astra.

Alături de Muzeul Astra, în ghid apare și Muzeul Brukethal. Acesta a primit numai două stele, însă.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus