Duminică,
13.10.2024
Cer Senin
Acum
9°C

Sibiul colectează selectiv! Fiecare va “plăti pentru cât aruncă“ (P)

Sibiul colectează selectiv! Fiecare va “plăti pentru cât aruncă“ (P)

Sistemul de colectare selectivă a deșeurilor va suferi o serie de modificări din acest an și în ceea ce privește modul de taxare a celor care generează deșeurile. Practic, din acest an, fiecare va plăti pentru cât gunoi aruncă în pubela neagră, al cărei conținut ajunge direct la groapa de gunoi.

Legislația modificată la nivel național în materie de colectare a deșeurilor obligă operatorii de colectare să își redefinească tarifele pe fiecare fracție de deșeuri: reziduală, reciclabilă și, respectiv, biodegradabilă. Până acum, la Sibiu, pentru colectarea tuturor deșeurile exista un tarif unic. Mai departe, aceeași nouă legislație impune autorităților publice locale să perceapă utilizatorilor finali ai sistemului de colectare și reciclare – adică cetățenilor și agenților economici – tarif zero pentru fracția de deșeuri reciclabile (hârtie și carton, plastic și metal, sticlă). Prin urmare, sibienii și agenții economici vor mai plăti taxe de salubrizare doar pentru ridicarea deșeurilor reziduale și a celor biodegradabile.

Taxele de salubritate vor fi recalculate la nivelul fiecărei localități, fiecare autoritate locală urmând a-și stabili propriile taxe în funcție de cantitățile real generate de locuitori și agenți economici. Până acum, tarifele erau diferențiate doar în funcție de zona de colectare (urban, respectiv rural). ”Avem deja cantități monitorizate de-a lungul timpului și am constatat că nu toate localitățile din zona rurală generează aceleași cantități de deșeuri pe locuitor, după cum, la fel, nici în localitățile din zona urbană nu sunt generate cantități similare de deșeuri pe cap de locuitor. Prin urmare, este normal ca fiecare unitate teritorial-administrativă să plătească în funcție de cantitățile pe care le generează. Taxele vor rezulta din urma unui calcul matematic, bazat pe formule care iau în calcul atât indicatorii de performanță, cât și cantitatea de deșeuri reciclate. În jurul Sibiului există localități rurale în care se generează cantități de deșeuri similare celor produse de locuitorii din zonele urbane. Spre exemplu, în cazul Șelimbărului, cantitatea de deșeuri generată pe persoană este chiar mai mare decât cea înregistrată în municipiul Sibiu”, explică reprezentanții Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Eco Sibiu.

În Zona 1 a județului Sibiu sunt incluse municipiul Sibiu și orașele Cisnădie, Ocna Sibiului și Tălmaciu, plus comunele Vurpăr, Șura Mică, Rășinari, Șelimbăr, Sadu, Șura Mare, Orlat, Cristian, Boița, Râu Sadului, Gura Râului, Poplaca, Loamneș, Roșia, Slimnic, Păuca, Marpod și Nocrich.

Cum “plătești pentru cât arunci“?

Principiul “Plătește pentru cât arunci“ va putea fi aplicat în Zona 1 a județului Sibiu după ce toate recipientele de colectare a deșeurilor reziduale (cele de culoare neagră) vor fi dotate cu cip-uri de identificare, acțiune care va fi finalizată în perioada imediat următoare.

Fiecare cip va fi ”marcat” cu adresa la care se află pubela respectivă, astfel încât la ridicarea deșeurilor, când pubelele vor fi golite în autospeciale, sistemul digital al acestor mașini va ”citi” faptul că de la adresa respectivă a fost descărcată pubela de deșeuri reziduale la o anumită dată și oră. Totodată, această informație va fi transmisă într-un sistem centralizat, aflat la dispoziția autorităților.

Mai departe, reprezentanții ADI Eco au calculat cât gunoi este generat de către o persoană, dar au realizat și determinări asupra compoziției acestor deșeuri: cât este reciclabil, cât biodegradabil și cât rezidual. Pe baza acestor determinări s-a calculat, de exemplu, că în cazul familiilor de până la două persoane, este suficientă golirea pubelelor negre, cu deșeuri reziduale, de două ori pe lună. La familiile cuprinse între trei și cinci persoane, ar fi necesară descărcarea pubelelor de deșeuri reziduale de trei ori pe lună.

”Mașinile de ridicat deșeurile vor trece, însă, săptămânal pentru ridicări, depinde de fiecare familie de câte ori prezintă pubela. Iar la nivelul taxelor vor apărea două paliere. Primul, un pachet de servicii de bază, va cuprinde ca frecvență de colectare două, respectiv trei ridicări pe lună ale pubelei de deșeuri reziduale, în funcție de numărul de persoane din familie. Pachetul de bază va mai include și ridicarea săptămânală a deșeurilor biodegradabile din zona rurală și urbană, ridicarea bilunară a deseurilor de plastic/metal din zona urbană, ridicarea o dată pe lună a deșeurilor din plastic/metal din zona rurală și a deșeurilor de hârtie/carton din Municipiul Sibiu“, explică reprezentanții ADI Eco Sibiu. Valoarea taxei de salubrizare pentru așa-numitul “pachet de bază“ urmează să fie adoptat la nivelul fiecărei localități. La Sibiu, conform calculelor preliminare, acest pachet de servicii de bază va avea un preț extrem de apropiat de tarifele actuale, diferențele urmând a fi de cel mult câteva zeci de bani.

Sibienii care nu colectează selectiv și, astfel, vor genera cantități mai mari de deșeuri reziduale, vor fi obligați, prin urmare, să prezinte pubela neagră la golire de mai multe ori decât este prevăzut în pachetul de bază. Sistemul digital, prin intermediul cip-urilor amplasate pe fiecare pubelă, va contoriza aceste descărcări suplimentare față de pachetul de bază și, semestrial, va avea loc o regularizare a taxei de salubrizare. Astfel, cei care au golit pubela de mai multe ori decât era prevăzut în pachetul de bază, vor trebui să plătească ridicările în plus.

”Să luăm exemplul unei familii care locuiește la casă în municipiul Sibiu, familie care, în urma acestor modificări, va avea acasă patru pubele: cea neagră pentru rezidual, cea albastră pentru hârtie, cea galbenă pentru plastic și metal și cea maro pentru biodegradabil. Pubelele galbene vor fi ridicate gratuit de două ori pe săptămână, cele albastre vor fi ridicate tot gratuit, o dată pe lună. Pubela neagră și cea maro, adică deșeurile reziduale și cele biodegradabile, vor fi ridicate, însă, contra-cost. Politica noastră este de a reduce cât mai mult deșeurile din pubela neagră, care conține deșeurile reziduale care ajung la groapa de gunoi. Prin urmare, ține de cetățean de câte ori va scoate la golit această pubelă cu deșeuri reziduale, pubelă care fiind dotată cu acel cip va fi permanent monitorizată din punctul de vedere al descărcărilor”, descriu reprezentanții ADI Eco Sibiu.

Și în zonele de blocuri

În zonele de blocuri, pe baza determinărilor realizate începând cu noiembrie 2016, va fi calculat din nou numărul de recipiente necesare pentru deșeurile reziduale, cât și pentru cele reciclabile și biodegradabile. ”De exemplu, dacă la o platformă sunt arondate cinci blocuri cu, să zicem, 100 de familii, cu 300 de persoane, vom calcula câte recipiente sunt necesare pe respectiva platformă. Ridicarea deșeurilor reciclabile rămâne gratuită, precum în cazul celor care locuiesc la case. În ceea ce privește deșeurile reziduale, care trebuie plătite, fiecare platformă va avea, suplimentar, câteva recipiente în plus, două să spunem în acest caz. Iar cetățenii vor fi informați că, în acest exemplu, recipientele unu și doi sunt incluse în pachetul de servicii de salubritate de bază. Dacă operatorul de salubritate vine și vede că și recipientele trei și patru sunt pline, le ridică și pe acelea, dar acestea vor genera un cost suplimentar. Prin urmare, dacă cetățenii nu vor separa deșeurile și vor încărca recipientele pentru rezidual, va rezulta un cost suplimentar, căci autospecialele vor «citi» descărcarea mai multor recipiente decât cel din pachetul de bază“, descriu noul mod de tarifare din cadrul sistemului de colectare selectivă.

În acest caz al recipientelor ridicate de pe platformele publice, autoritățile nu vor putea identifica familiile sau persoanele care nu sortează corect deșeurile și care, prin urmare, generează cantități mai mari de deșeu rezidual, a cărui colectare este taxată. Prin urmare, la regularizarea care se face o dată la șase luni, se va face o împărțire a eventualelor costuri suplimentare la numărul de persoane arondate respective platforme.

Regularizare automată

Prin montarea cip-urilor pe recipientele destinate deșeurilor reziduale va fi creată o bază de date, o infrastructură digitală la nivelul fiecărei localități, în care este stocată informația referitoare la persoanele arondate fiecărei pubele, dar și numărul lunar de descărcări a acestor pubele. ”Fiecare administrație locală are deja o platformă digitală în ceea ce privește plata taxelor și impozitelor. Operatorul de salubritate vine cu softul lui care va fi corelat automat cu baza de date aferentă taxelor și impozitelor, astfel încât la momentul regularizării efectuată o dată la șase luni, eventualele sume suplimentare de plătit să fie, la fel, automat împărțite între cetățenii care au generat deșeuri reziduale în plus”, detaliază reprezentanții ADI Eco.

Și în cazul agenților economici vor fi aplicate aceleași reguli, urmând să ”plătească pentru cât aruncă”, prin contorizarea recipientelor la golire de către Operator.

Citește și Sibiul colectează selectiv! Sistemul de colectare se digitalizează: recipientele pentru rezidual vor fi dotate cu cip-uri

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

10 comentarii

Cosmin Bordea

Acum 5 ani

Excelent!
Raspunde

Lili

Acum 5 ani

Sa mori, tu, Astrid, ca ne taxezi in functie de cat de nesimtiti ne sunt vecinii de bloc! Sau pentru gunoiul pe care poate sa-l arunce oricine, ca nu-s pazite platformele!
Raspunde

Mihai

Acum 5 ani

Si in cazul zonelor de blocuri unde exista doar pubele negre, astfel locuitorii neavand posibilitatea sa faca selectie, ce facem domnilor?
Raspunde

Vasile Opris

Acum 5 ani

Total de acord cu selectarea deseurilor! Pentru aceasta nu ar fi trebuit inventata ,,roata,, ,exista modele de succes in UE..Oare de ce s-a infiintat aceasta entitate ADIECO(de vazut cine sunt conducatorii sai,macar de curiozitate, plus beneficiile salariale aferente,din ce surse ?!?), care a fost impusa primariilor ,deci implicit noua, cetatenilor, conform carei legi ? A ,daca era nevoie de cineva care sa ne invete cum sa efectuam selectarea,de acord ! Insa ar fi trebuit logic,dupa ce ne instruiau sa ne ofere si instrumentele necesare, adica pubele diferite,tuturor! Urma tot firesc, ridicarea acestora in masini diferite, sau zile diferite, nu la gramada , ca acum ! Nu e suficienta microciparea pubelelor cu deseuri reziduale, ar fi corect sa ni se scada din factura emisa catre noi, o suma rezultata din deseurile selectate de noi,hartie ,plastic, metal ,valorificate de SOMA dupa ridicare ! Pana acum, ne-am procopsit doar cu marirea permanenta a costurilor,pentru a sprijini rentabilizarea SOMA,care mereu se plange de venituri scazute...In baza carei legi avem noi obligatia sa suportam cheltuielile si rentabilizarea unei firme private, sprijinite de o asociatie ADIECO si chiar de Consiliul judetean ? Miroase cel putin a conflict de interese pe aici, ar trebui intrat in legalitate, reluate licitatiile , poate gasim alte firme interesate care se vor gandi si la interesul cetateanului,nu doar la profitul propriu!
Raspunde

Xulescu

Acum 5 ani

In Cisnadie la case ati uitat sa distribuiti pubele pentru hartie si deseuri biodegradabile.
Raspunde

Gozu'

Acum 5 ani

Buna initiativa insa este nevoie si de controale mai amanunintite altfel oamenii arunca gunoiul menajer la cel selectabil si n-am facut nimic
Raspunde

Obsesiv

Acum 5 ani

De ce gonoiul adunat selectiv de populatie e colectat la comun? Te chinui sa bagi cutiile de carton in pubela galbena si vine nea gunoieru si zice.. lasa-l ca tot la gramada se duce.
Raspunde

io de la tara

Acum 5 ani

cutiile de carton le bagi in pubela albastra....
Raspunde

a debusola, debusolare

Acum 5 ani

Stie cineva ce se intampla cu cei care au platit deja taxa de gunoi pe tot anul ? Sau macar un avocat bun sa ii dam in judecata pe ADIECO ?
Raspunde

io de la tara

Acum 5 ani

in Selimbar s-a bagat o taxa de ne-a spart pe toti: 25RON pe locuinta pe luna, nu conteaza cati oameni, cat gunoi; chiar daca locuinta e nelocuita taxa tot trebuie platita: hotararea nr. 160 din 27.12.2018 https://primariaselimbar.ro/consiliul-local/hotarari/
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus