BC CSU Sibiu a câștigat în această seară cea de-a doua partidă disputată în playoff împotriva sportivilor de la Dinamo București. Baschetbaliștii sibieni i-au condus pe bucureșteni în mare parte din durata meciului.
Galben-albaștrii și-au adjudecat cea de-a doua victorie din playoff (91-82) în fața adversarilor din capitală și își merg așadar în următoarele meciuri mult mai relaxați. Următorul meci alături de CS Dinamo Știința București se va juca pe 2 mai, de la ora 20:00, pe terenul rivalilor.
„Am reușit să câștigăm iar un meci pe care ni l-am făcut greu pe final. Cred că am dominat tot meciul, am avut de multe ori peste 15 puncte diferență. Acestea sunt meciurile de playoff, diferența nu contează, contează victoria. Îmi pare rău că la sfârșit ne-am relaxat foarte mult și puteam să și punem victoria în cumpănă. Îi felicit pe cei de la Dinamo pentru ambiția de care dau dovadă. Chiar dacă nu îmi place stilul acesta de joc, fac o treabă bună”, a spus Dan Fleșeriu, antrenorul principal al BC CSU Sibiu, la finalul partidei.
Final partidă, sursa: facebook/ BC CSU Sibiu
Principalul marcator al lui CSU Sibiu a fost în această seară Kevin Hardy, cu 19 puncte înscrise și câteva dunk-uri care au făcut deliciul suporterilor, fiind urmat de Randal Falker, cu 17 puncte și Isaiah Philmore, care a avut 15 puncte înscrise.
Foto: arhiva TS
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Dan Fleseriu , Dinamo București , Dinamo Știința București , Isaiah Philmore , Kevin Hardy , randal falker
Vizualizari: 1912


Ultimele comentarii
Acum 13 ore
Bleahh
Acum 13 ore
Justitiarul
Acum 13 ore
Sibianul
Acum 13 ore
Hahaha
Acum 13 ore
Sibian