Reprezentanți ai Organizației internaționale a lânii, ai Comisiei de agricultură din Parlamentul european și ai altor autorități s-au întâlnit, la Sibiu, cu ciobani, procesatori de lână și agenți economici care folosesc lâna din județul Sibiu. Discuțiile întâlnirii au pornit de la întrebarea “ce facem cu lâna din județul Sibiu?“.
Reprezentanții Consiliului Județean Sibiu, cei are au găzduit evenimentul, apreciază că la întâlnire au participat peste 100 de crescători de oi și capre, procesatori de lână și agenți economici care folosesc lâna din județul Sibiu. “Județul Sibiu este cel mai mare producător de lână din România, dar știu de la mulți crescători de oi că nu reușesc să valorifice lâna și că ea ajunge să fie aruncată. Mulțumesc tuturor participanților și îi asigur că toate discuțiile pe care le-am purtat azi, vor fi analizate pentru a găsi soluții cât mai eficiente și care să asigure un viitor sustenabil fermierilor din județul nostru”, arată președinta CJ Sibiu, Daniela Cîmpean, într-un comunicat remis redacției Turnul Sfatului.
Alături de ciobani și agenți economici din industria lânii au participat și primari ai localităților în care creșterea oilor are tradiție. Iar primarii spun că discuția de vineri este productivă. “După întâlnire chiar am stat la discuții cu crescătorii de animale de la noi din comună. Iar oamenii au părut interesați de ceea ce au aflat, de eventualele oportunități. De exemplu, faptul că lâna oilor din rasa Țurcană nu este, din punct de vedere calitativ, atât de bună pentru utilizarea ei în domeniul izolațiilor din construcții, de exemplu. Dar au mai aflat și că există metode de îmbunătățire a calității lânii, de la modul de hrănire al oilor până la cel de administrare a pășunilor unde sunt aceste crescute. Un prim pas spre rezolvarea unor astfel de lipsuri ar fi asocierea crescătorilor locali, astfel încât să aibă puterea de a și face investiții mai mari. Dacă s-a reușit ca telemeaua de Sibiu să devină un brand cunoscut la nivel internațional, de ce nu s-ar reuși și cu lâna să devină eficientă economic?“, declară Gheorghe Călin, primarul comunei Gura Râului.
Întâlnirea din Sibiu a fost inițiată de europarlamentarul Daniel Buda, membru în Comisia pentru agricultură și dezvoltare rurală din Parlamentul European. Împreună cu reprezentanții Organizației Internaționale a Lânii, Daniel Buda a vizitat centre de colectare a lânii și ferme de oi din Șura Mare, Miercurea Sibiului și Jina.
Foto: Consiliul Județean Sibiu
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Parlamentul European , Șura Mare , Consiliul Judetean Sibiu , Juan Diego Solanas , Miercurea Sibiului , Gura Râului , Turnul Sfatului , Prestări Construcții , Organizaţiei Internaţionale , Daniela Cîmpean , Gheorghe Călin , intalnire , procesare carne , Daniel Buda , Judeţul Sibiul , Pentru Sibiu
Vizualizari: 2109
Ultimele comentarii
Acum 27 minute
Ger
Acum 27 minute
Ciobanu Ion
Acum 28 minute
Adina
Acum 32 minute
Barosanu
Acum 38 minute
Ghita