Dacă Seinfeld ar avea un văr ceva mai corpolent în județul Sibiu, atunci el ar trebui să fie Remus Porumbăcean. Remus a găsit metode perfectă pentru a-și alina supărările: făcându-i pe alții să râdă. Originar din Mediaș, activist în orașul său, tânărul a descoperit că atunci când se simte rău sau când realitatea obositoare îl copleșește, poate instant să treacă la stare de spirit mai bună cu o postare amuzantă pe rețelele de socializare. E o formă de evadare din viața de zi cu zi. Așa a ajuns să aibă un număr însemnat de urmăritori.
„Dumnezeu nu m-a lăsat bogat, mușchiulos și cu o grămadă de femei, în schimb m-a lăsat gras și cu simțul umorului!”, își începe Remus, râzând, descrierea.
Totul a pornit de la un eveniment nefericit care pe Remus l-a demoralizat îngrozitor. După ore bune în care parca nimic nu a reușit să-l îmbuneze, tânărul a făcut o glumă pe seama întâmplării sale, pe care mai apoi a trimis-o prietenilor.
„Am întâmpinat o problemă la locul de muncă foarte gravă care m-a făcut să mă simt foarte rău. Starea proastă a durat câteva ore până când am creat o glumă amuzantă despre eveniment și le-am trimis-o prietenilor mei. Ce s-a întâmplat după aceea este faptul că starea mea de spirit s-a îmbunătățit imediat. Nu vă voi spune că toată durerea a dispărut, altfel aș fi mințit, dar am experimentat o îmbunătățire semnificativă în cel mai scurt timp”, își amintește Remus. De aici până la a posta glumele pe rețelele de socializare a mai fost doar un pas. S-a gândit că în cel mai rău caz, oamenii nu vor reacționa la postările lui și singurii care se vor bucura vor fi în continuare prietenii lui – ceea ce pentru el era și așa îndeajuns. Surpriza a fost că oamenilor chiar le-a plăcut umorul lui și acum, mai în glumă mai în serios, are urmăritori fideli.
„Cum reacționează oamenii la glumele mele? Unii îmi dau like-uri, alții doar le citesc... Unii mă opresc pe stradă, alții mă invadează la locul de muncă, vor poze cu mine, îmi cer autografe… Glumesc, desigur!”, povestește comediantul râzând.
„Tot ce îmi doresc este un zâmbet sincer într-o lume tot mai tristă”
Motivul pentru care se bucură nespus atunci când oamenii reacționează la postările lui este că nu mai suportă să vadă atât de mulți oameni supărați. „Într-o lume tot mai tristă”, spune el, „tot ce îmi doresc e un zâmbet sincer”.
Ideea e stand up comedy îi surâde, dar deocamdată nu merge atât de departe cu glumele. Se mulțumește cu feedback-ul de la internauții care îi citesc glumele pe net.
„Nu exclud ca în viitor să fac stand up comedy, dar momentan mă mulțumesc cu publicarea glumițelor pe Facebook și în cadrul grupului meu de prieteni. Feedback-ul prietenilor este unul interesant având în vedere că ei mă cunosc din copilărie, au ajuns să mă cunoască atât de bine încât nu-mi pot ascunde supărările sub o mască umoristică”, spune acesta.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: umor , bancuri cu blonde , amuzant , Dacă Seinfeld , glume , Remus Porumbăcean , stiri sibiu
Vizualizari: 4017
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
O sibianca
Acum 1 oră
Eu
Acum 1 oră
Kokos
Acum 1 oră
LOL
Acum 2 ore
Hermannstadt