Câteva sute de sibieni, de toate vârstele și profesiile, au ieșit sâmbătă seara în stradă, în semn de susținere pentru protestul anti-guvernamental din București.
Sibienii s-au adunat în zona centrală și au pornit într-un marș de protest înspre Bulevardul Mihai Viteazu, conform traseului devenit deja clasic pentru astfel de manifestări în ultimii ani. Dacă la început erau câteva sute de oameni, pe parcurs s-au alăturat și alții ajungând la aproximativ o mie.
Majoritatea celor prezenți scandează mesaje împotriva PSD, partidului de guvernământ, dar și împotriva guvernului Dăncilă.
”PSD, ciuma roșie” și ”Guvern de hoți și de mafioți” sunt deja sloganuri des întâlnite la protestele similare din Sibiu.
Mulțimea urmează să revină în zona centrală a Sibiului. În paralel, peste zece mii de persoane protestează, la această oră, în Piaţa Victoriei din Capitală.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: PSD , Piaţa Victoriei , Bulevardul Mihai Viteazu , Guvernul Boc , Pentru Sibiu , stiri sibiu , proteste , mafie
Vizualizari: 3244
Ultimele comentarii
Acum 46 minute
Valentino Versace
Acum 56 minute
Cartea ne face bine..
Acum 1 oră
Emil
Acum 1 oră
Adrian
Acum 2 ore
Newman