Nu mai sunt Căbuz, Dâlbea, Tătar, Company, Mijuskovic, I. Stoica, Antonov, Nkololo, Chalkiadakis, Tsoumou, Rusu, Blănaru, Dandea și alții. Dar față de echipa aceea care juca primele meciuri în Liga 1, Hermannstadt-ul de acum joacă altceva. Pe alocuri.
Cu Viera, Luchin, Pires, Caiado Yazalde și Debeljuh în teren sibienii joacă mult mai bine, mai înfipți în atac, fără să le tremure picioarele la fiecare pasă.
În prima repriză cu cei de la Chindia Târgoviște, sibienii au oferit un joc plăcut ochiului la care au contribuit din plin oaspeții. Hermannstadt a intrat bine în joc cu ocazii în minutele trei și 12 și cu gol în minutul 12. Singurul sibian din primul 11, Petrișor Petrescu a înscris din careul mic cu o deviere spectaculoasă. Repriza a continuat pe contre, însă până la finalul primelor 45 de minute nu s-a mai înscris.
În repriza a doua Hermannshow a redevenit Hermannstadt-ul cu care eram obișnuiți. Preocupați până peste cap să nu primească gol, fără prea mari pretenții de a urca spre careul lui Aioani, fără mijlocași și fără atitudine, Chindia reușește să egaleze după numai trei minute de la reluarea partidei. Și nu se oprește aici, Florea, autorul golului, trece de trei-patru ori pe lângă golul victoriei. Intră rapid la sibieni Debeljuh în locul lui Yazalde și Rimane în locul lui Cordea, însă echipa continuă să înoate pe teren. În minutul 74 Debeljuh înscrie golul victoriei, cu capul, dintr-o centrare de pe aceeași parte stângă, la fel ca și în cazul primului gol. Chindia rămâne însă cu marile ocazii din repriza a doua, ultima cu doar câteva secunde înainte de fluierul final.
După această partidă sibienii urcă pe locul 9 în clasament, cu 9 puncte, la doar două puncte de ultimul loc de play-off – FC Botoșani, 11 puncte. Etapa viitoare, Hermannstadt va avea meci greu în deplasare cu Poli Iași, jocul urmând să se dispute duminică, 15 septembrie, de la ora 21.
Au marcat: P. Petrescu '17, Debeljuh '75 / D. Florea '48
Echipele:
Hermannstadt: Novo - Mățel, Viera, Luchin, Opruț - Pires, Caiado - P. Petrescu, Joalisson, Cordea - Yazalde
Rezerve: I. Pop, Rimane, Dâlbea, Dumitriu, Sîntean, Debeljuh, Tătar
Antrenor: Costel Enache
Chindia: Aioani - Martac, Benga, Leca, Dumitrașcu - Bic, Rață - Neguț, L. Mihai, Șerban - Voduț
Rezerve: I. Popescu, Pițian, Dumiter, Yameogo, D. Florea, Burlacu, C. Dinu
Antrenor: Viorel Moldovan
Stadion: „Trans Sil” (Târgu Mureș)
Arbitru: Marian Barbu / A1: Mircea Orbuleț / A2: Alexandru Vodă / Observator: Nicolae Marodin
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Târgu Mureș , Petrişor Petrescu , Mircea Orbuleţ , Viorel Moldovan , fotbal , Goldie Hawn , Marian Barbu , Nicolae Marodin , Poli Iași , Chindia Târgoviște , Costel Enache , Hermannstädter Zeitung , Pentru Sibiu , Alexandru Vodă , Trans Sil , Caiado Yazalde , Cu Viera
Vizualizari: 5106
Ultimele comentarii
Acum 43 minute
Nicușor Lotrean protestatar silențios
Acum 1 oră
AlisonBurgers
Acum 1 oră
Kukuruku
Acum 1 oră
Eu....
Acum 1 oră
Gic@