Un bărbat din Ighișu Nou a fost reținut 24 de ore după ce a provocat un scandal în casa unei rude și chiar a agresat o femeie. Ulterior, în cadrul cercetărilor, polițiștii au descoperit că un al doilea bărbat a avut un comportament necorespunzător pe stradă, amenințând cu acte de violență în timp ce avea o coasă în mână.
Totul s-a petrecut aseară, în jurul orei 22:50. O femeie din Ighișu Nou a sesizat Poliția Municipiului Mediaș, prin 112, cu privire la faptul că fratele său a intrat în casă și făcea scandal. Totodată, o altă femeie a sesizat că același bărbat a lovit-o cu un cuțit. La fața locului a fost direcționat de urgență un echipaj din sistemul de ordine și siguranță publică al Poliției Municipiului Mediaș, care, în scurt timp, a reușit aplanarea conflictului și conducerea la sediul unității a tuturor persoanelor implicate. Ambele femei au depus plângere împotriva bărbatului, transmite Luciana Lazăr, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu.
Totodată, în cadrul cercetărilor, polițiștii au stabilit faptul că un alt bărbat a avut un comportament necorespunzător în mediul stradal, tulburând ordinea și liniștea publică prin amenințarea cu acte de violență în timp ce manipula o unealtă agricolă, respectiv o coasă.
Împotriva celor doi bărbați, în vârstă de 35 și respectiv 43 de ani, ambii domiciliați în Ighișu Nou, s-a reținut comiterea infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice, lovire sau alte violențe, violare de domiciliu, violența în familie și amenințare. De asemenea, împotriva celor doi bărbați s-a dispus măsura reținerii pentru o perioadă de 24 ore, urmând a fi prezentați în cursul acestei zile Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș cu propuneri legale.
Polițiștii Biroului Investigații Criminale Mediaș continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a suspecților și definitivării probatoriului în cauză.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Poliţiei Municipiului Mediaş , Județului Sibiu , Judecătoria Mediaș , Ighișu Nou , Poliţia Municipiului Mediaş , Luciana Lazăr
Vizualizari: 2821
Ultimele comentarii
Acum 18 ore
Satuldeprosti
Acum 18 ore
Sibian
Acum 18 ore
Lidia blajan
Acum 19 ore
Marius
Acum 20 ore
Asen