La doar câteva luni de la înființare, Asociația Tinerilor Pedagogi din Sibiu a reconfigurat deja o sală de clasă din oraș și s-a implicat în mai multe activități cu copii și vârstnici . Cei șase membri fondatori împreună cu Maria Popa, asistent universitar, sunt un exemplu pentru comunitate și implicarea lor directă în rezolvarea problemelor din învățământul preuniversitar.
Asociația Tinerilor Pedagogi din Sibiu a fost înființată în luna noiembrie a anului universitar trecut. Membri fondatori sunt Anca, Ionuț, Dani, Andreea, Roxana și Oana, studenți la Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar de la Facultate de Științe Socio-Umane din Sibiu. Președintele asociației și ghidul studenților este Maria Popa, asistent universitar la Facultatea de Științe Socio-Umane, un profesor cu o viziune modernă care încearcă să își învețe studenții să descopere lumea prin metode alternative.
Asociația Tinerilor Pedagogi din Sibiu a amenajat o sală de clasă din Școala numărul 15. Elevii clasei a II-a au acum o tablă inteligentă, un colț de lectură și un spațiu construit după nevoile copilului modern. „Reconfigurează o sală de clasă” este cel mai amplu prim proiect al tinerilor studenți. Prin acesta proiect, practic au îndeplinit dorințele copiilor, amenajându-le o sală de clasă așa cum visau ei: cu tablă ”smart”, cu un colț de lectură unde să se întindă cum vor, cu povești colorate pe pereți, desene și alte detalii care fac viața micilor elevi mult mai frumoasă (fiindu-le promisă și o fântână de ciocolată). Mai multe informații despre cum acești tineri și-au donat timpul lor găsiți aici.
Reporterul Turnul Sfatului a stat de vorbă cu membrii fondatori pentru a afla ce îi determină să se implice în acțiuni de voluntariat și de ce au ales zona învățământului primar. Întâlnirea cu grupul de șase tineri veseli și zâmbăreți în Parcul Sub Arini. Râsetele și zâmbetele lor se împletesc sincer cu seriozitatea demersurilor pe care le-au făcut sau urmează să le facă. Este evident cât de mult îi bucură compania copiilor și cât de mult își doresc să ajute la vindecarea unui sistem de învățământ bolnăvicios. Își doresc să devină profesioniști și să inspire noile generații cu optimismul lor molipsitor.
Anca

Anca face parte dintr-o familie de profesori, ea fiind a treia generație din familie implicată în sistemul de învățământ. Nu își poate găsi un viitor mai bun, doar statul la catedră o încântă și niște ochi mari de copii curioși să descopere universul. Este dedicată complet Asociației Tinerilor Pedagogi, iar aici își consumă toată energia pe care o are.
„O să îmi dedic tot timpul liber asociației pentru că este ceva ce îmi place. Îmi doresc că îndeplinesc dorințele copiilor și să îmi petrec timpul cu ei, vreau să le înțeleg nevoile. De cele mai multe ori noi preluăm modele de afară. Oricine poate prelua modelul nostru, am încercat să arătăm că se poate și cu puțini bani, dar mai multă implicare. Din acest proiect am învățat să lucrăm în echipă, deși nu eram foarte mulți, a fost greu să fim mereu de acord. Se pot face lucruri frumoase doar dacă învățăm să colaborăm. În prima zi de facultate o să începem să ne facem reclamă pentru a atrage mai mulți tinerii, avem nevoie mai mult ajutor. Ne dorim să îndeplinim toate dorințele copiilor și am rămas datori cu o fântână de ciocolată pe care urmează să o ducem. O să mai mergem și anul acest la Orlat, avem multe planuri”, spune Anca.
Andreea

Andreea este educatoare la grădinița „Frații Grimm” din Sibiu, deși are doar 20 de ani. Este o persoană ambițioasă, își dorește să devină un educator model, de aceea încearcă în fiecare zi să se perfecționeze și să devină mai bună. Este implicată în activități pentru că își dorește să aducă zâmbete pe buzele copiilor. Proprii ei profesori i-au inspirat meseria și i-au arătat că în fiecare zi poți fi mai bun.
„Din «Reconfigurează o sală de clasă» am învățat că e important să asculți ideile tuturor, apoi poți lua decizia cea mai bună și practică. Mereu încerc să fiu mai bună decât mai fost ieri”, spune Andreea.
Roxana

Roxana este o tânără calmă, relaxată dar a cărei imaginație poate zburda ușor. A rămas în România pentru că își dorește să facă o schimbare drastică în sistemul de învățământ. Este mândră ca face parte din Asociația Tinerilor Pedagogi din Sibiu pentru că se simte ca într-o familie și pentru că tot ce fac ei vine din suflet. Motivul pentru care a decis să devină învățător este pentru că îi place să scrie la tablă cu creta, acum dorința este mult mai puternică și își dorește să devină un educator profesionist.
„Regulile de amenajare a unei clase sunt foarte importante, începând de la lumina unei clase, la modul de aranjare a mobilierului, iar colaborarea cu copii a fost foarte importantă și frumoasă. Ne dorim să resuscităm sistemul de aceea am rămas în țară și ne-am apucat de treabă. Eu mi-am dorit să devin învățătoare pentru că îmi place să scriu la tablă cu creta. Am urmat Liceul Pedagogic, iar după terminare mi-am dat seama că îmi place mai mult la grădiniță”, explică Roxana.
Oana

Oana este cea mai zâmbăreață și optimistă persoană din grup. Are 20 de ani și este studentă la Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar, iar visul ei este să devină un profesor demn de urmat. Își dorește să fie implicată în mai multe proiecte pentru că o fac fericită și învață lucruri noi. În cadrul acestui proiect a învățat să zugrăvească.
„Am învățat că nimic nu este imposibil și am înțeles cum trebuie să arate o sală de clasă. Este foarte importantă o sală de clasă, până la urmă reflectă profesorul, iar copii petrec tot mai mult timp în sala de clasă. Noi suntem puțini, dar suntem extrem de uniți, dar chiar ne înțelegem și ne dăm silința. În România avem copii frumoși și talentați, iar noi trebuie să îi ajutăm”, spune Oana.
Ionuț

Ionuț are 19 ani iar anul acesta a debutat în sistemul de învățământ. Este învățător la Școala Gimnazială numărul 13, spune că este o meserie provocatoare mai ales datorită sistemului bolnăvicios, dar în același timp care îi aduce bucurii. Învățătoarea este cea care l-a făcut să devină la rândul lui unul.
„În urma acestei experiențe am reușit împreună cu grupul nostru să îmi aranjez clasa. Îmi doresc ca următoarea clasă pe care o facem să fie una dintre clasele noastre. Au nevoie de un spațiu care să îi atragă pe copii și să îi facă să se simtă ca acasă. După postarea pe care am făcut-o pe pagina noastră de Facebook au fost doar două clase din Sibiu care au reacționat. Acest lucru subliniază lipsa de inițiativă pentru că eu sunt sigur că mult mai multe clase au nevoie de reconfigurare. Dacă nu prin generațiile tinere atunci cine o să ducă totul mai departe? Noi suntem cei care trebuie să facem o schimbare”, explică Ionuț.
Dani

Dani este o excepție, el este student la medicină în Cluj, dar s-a implicat în reconfigurarea clasei. Proiectul s-a desfășurat pe parcursul verii când el era în Sibiu, așa că s-a oferit să ajute. Orice student din cadrul Universității „Lucian Blaga” Sibiu se poate implica în proiectele asociației. După terminarea reconfigurării Dani a mărturisit că nu elimină posibilitatea de a deveni un cadru didactic. „El a avut păreri obiective, dacă ne lăsa în pace probabil clasa ar fi avut 100 de culori. Avem nevoie de oamenii ca Dani care să ne țină cu picioare pe pământ”, spune Anca despre implicarea lui Dani.
„Am învățat să am răbdare, a trebuit să vopsim aproximativ 130 de picioare de bancă și să decupăm mai multe forme. Am avut nevoie de multă răbdare. În acest moment sunt implicat în alte activități în Cluj cu colegii mei de acolo, dar o să vin în Sibiu să particip și la proiectele Asociației Tinerilor Pedagogi”, încheie Dani.Asociația Tinerilor Pedagogi din Sibiu are nevoie de mai mulți voluntari, de oamenii implicați, deschiși și puși pe treabă. Orice student din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu îi poate contacta pe pagina de Facebook.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Științe Socio , Parcul Sub Arini , Școala Gimnazială , În România , Lucian Blaga , Fraţii Grimm , Asociația Tinerilor Pedagogi , Reporterul Turnul Sfatului , Liceul Pedagogic , Asociației Tinerilor Pedagogi , Maria Popa Pregãtirea
Vizualizari: 10166
Ultimele comentarii
Acum 12 ore
Emil
Acum 12 ore
Și eu lucrez in șlapi
Acum 12 ore
Emil
Acum 12 ore
Emil
Acum 12 ore
Eu