Marţi,
20.04.2021
Innorat
Acum
9°C

Campania ”Plătește cât arunci” a ajuns în toate localitățile sibiene unde există colectare selectivă. Plus cartierele Sibiului

Campania ”Plătește cât arunci” a ajuns în toate localitățile sibiene unde există colectare selectivă. Plus cartierele Sibiului

Vreme de aproape trei luni zeci de mii de sibieni au aflat detalii despre campania ”Plătește cât arunci”, în urma celor 33 de evenimente organizate în toate localitățile sibiene unde este implementată colectarea selectivă, precum și în zece cartiere ale Sibiului.

Organizată de Soma SRL cu sprijinul ADI Eco Sibiu, al Primăriei Sibiu și al Consiliului Județean Sibiu, campania și-a propus și a reușit să ia contact direct cu oamenii pentru a vedea clar ce probleme sunt și cum pot fi ele depășite. Astfel, zeci de specialiști ai organizațiilor enumerate mai sus au stat de vorbă cu toți cei interesați de modul în care se face colectarea gunoiului în Sibiu. Oamenii au fost interesați să afle detalii despre cum vor plăti facturile în perioada următoare, cum se va implementa sistemul, cine a decis aceste modificări și cum le va influența viața.

WhatsApp Image 2019-09-27 at 13.00.08 (2)

De la începutul lunii iunie, în municipiul Sibiu, dar și în celelalte localități din zona 1 a sistemului de management al deșeurilor, taxarea serviciilor de salubrizare se face conform principiului “Plătește pentru cât arunci“. Sistemul se află momentan încă în faza de testare pentru ca sibienii să se poată adapta. Conform acestuia fiecare sibian va fi taxat suplimentar pentru deșeurile suplimentar generate față de abonamentul lunar ori va fi penalizat pentru că nu selectează corect deșeurile.

“Plătește pentru cât arunci“ este o inițiativă adoptată la nivel național cu scopul de a determina populația să colecteze selectiv deșeurile, astfel încât România să se încadreze în obligațiile pe care și le-a asumat în fața Uniunii Europene. În localitățile din zona 1 a județului Sibiu, în urma implementării principiului “plătește pentru cât arunci“, taxa de salubritate pe care o plătește fiecare gospodărie se transformă în abonament (sau, în termeni mai tehnici, în Pachet de Servicii de Salubritate de Bază). Valoarea acestui abonament diferă de la localitate la localitate (fiind stabilită de consiliile locale în funcție de cât de bine selectează locuitorii localității respective deșeurile), dar și în funcție de numărul de persoane care locuiesc în respectiva gospodărie.

WhatsApp Image 2019-09-27 at 13.00.08

În cadrul acestui abonament, fiecare gospodărie beneficiază de un anumit număr de ridicări a deșeurilor depozitate în pubela neagră, cea destinată deșeurile reziduale (adică deșeurile care nu mai pot fi reciclate sau compostate, fiind depozitate la groapa de gunoi). Spre exemplu, pentru o familie cu trei persoane care locuiește la o casă în municipiul Sibiu, numărul de goliri a pubelei negre incluse în abonamentul lunar este trei. Fiecare golire de pubelă va fi contorizată automat, cu ajutorul unor sisteme (cip-uri) care au fost montate deja.

WhatsApp Image 2019-09-27 at 13.00.09 (1)

Campania de promovare a sistemul a inclus atât zeci de articole în mass-media locală, de la presă scrisă la radio și televiziuni, dar și evenimente organizate punctual în fiecare localitate în parte, uneori chiar de mai multe ori.

În plus, o componentă majoră a vizat atragerea copiilor printr-o serie de personaje cu care aceștia au putut intra în contact și înțelege foarte facil esența colectării selective. Rolul super-eroilor este acela de a-i face o cei mai mici dintre noi să susțină recilarea și colectarea selectivă.

WhatsApp Image 2019-09-27 at 13.00.07

Cele cinci personaje sunt: PETrică – Fantastic! Galbenul e plastic, Miticlă – Știe orice bunică: verdele e sticlă, Mărie Hârtie – Mare șmecherie: Albastru e hârtie, BIOREL – Admirabil: Maro e biodegradabil și Tanti Rezi – Îți ia bani din buzunar. Negrul e rezidual.

Majoritatea întâlnirilor cu cetățenii au fost productive, oamenii plecând acasă cu răspunsuri clare la probleme concrete, iar specialiștii în salubrizare notând numeroase impedimente pe care trebuie să le depășească. Nu în ultimul rând, copiii au primit cadouri de la super-eroi pentru cunoștințele lor despre reciclare.

WhatsApp Image 2019-09-27 at 13.00.09 WhatsApp Image 2019-09-27 at 13.00.08 (3) WhatsApp Image 2019-09-27 at 13.00.08 (1) WhatsApp Image 2019-09-27 at 13.00.06 WhatsApp Image 2019-09-27 at 13.00.07 (3) WhatsApp Image 2019-09-27 at 13.00.07 (2) WhatsApp Image 2019-09-27 at 13.00.07 (4)

 

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus