Președintele Klaus Iohannis a explicat cum a reușit să stopeze abuzurile PSD, împreună cu românii, afirmând că abia așteaptă să treacă moțiunea de cenzură. Preşedintele Klaus Iohannis a fost luni la Cluj-Napoca, alegând să meargă de mai multe ori pe jos şi oprindu-se pentru a vorbi sau a se fotografia cu oamenii de pe stradă. De dimineață a participat la festivitatea de deschidere a noului an universitar la Universitatea ”Babeş-Bolyai”, după care s-a deplasat câteva sute de metri pe jos, în mijlocul oamenilor, până în fața Casei de Cultură, unde a avut loc Adunarea Regională a filialelor PNL din Nord-Vest. Şeful statului a salutat cei peste 1.500 de membri şi simpatizanţi PNL care participă la întrunire, spunând: ”Bună seara, dragii mei liberali ardeleni”, fiind ovaţionat de participanţi. ”Aşa mai mere”, le-a răspuns şeful statului.
României i-ar fi mai bine fără PSD
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că României i-ar fi fost mult mai bine fără PSD, partid care a ţinut ţara în loc şi a inhibat dezvoltarea, şeful statului precizând că abia aşteaptă să treacă moţiunea de cenzură. ”Stăm foarte prost. În decembrie 2016 românii au considerat că e bine și nu e bine să meargă la vot, unii s-au dus, alții nu. Unii din cei care s-au dus au crezut minciunile PSD, care a promis că va curge lapte și miere, dar, ghinion, cum a spus unul, nu a fost așa. Au început să curgă atacuri la justiție, la mediul privat, la economie”, a reamintit Klaus Iohannis. ”Am ajuns acum să avem un guvern care reușește contraperformanță după contraperformanță, eu am numit acest guvern un guvern eșuat, dar aceste eșecuri ale pesediștilor ne dor, pentru că se repercutează asupra vieții noastre de zi cu zi”, a atacat Klaus Iohannis.

Șeful statului a reamintit că s-a opus, în permanență, abuzurilor PSD. ”Acum, astăzi, persoana prospusă pentru comisar european a fost pur și simplu refuzată pentru probleme de integritate. Rușine, rușine PSD-ului! Aici suntem și probabil unii o să mă întrebați: și dumneata ce ai făcut? Eu am făcut tot ce a putut președintele României să facă. Foarte multe din prostiile, din năstruşniciile, din atacurile PSD asupra statului român, asupra sistemelor mari din statul român am reuşit să le opresc. Am reuşit împreună cu voi şi împreună cu românii şi e bine că am reuşit şi vă spun: abia aştept să treacă moţiunea să scăpăm de PSD”, a fost mesajul prin care președintele Klaus Iohannis a stârnit entuziasmul sălii.
Raluca Turcan: Cluj Napoca - Sibiu este una din axele majore ale României normale
Președintele PNL Sibiu. Raluca Turcan, le-a vorbit liberalilor despre România normală, observând diferența dintre orașele conduse de primari PNL și cele în fruntea cărora stau aleși social-democrați. ”Salut cu drag Clujul european și modern dintr-un alt oraș al României europene, Sibiul, orașul pe care Klaus Iohannis l-a condus, mai bine de 14 ani, cu succes la normalitate”, a început deputatul de Sibiu. ”În astfel de orașe ale României suficiența face diferența. Mă uit de fiecare dată cu admirație la cât de bine arată Cluj-Napoca sau Oradea. Tot mai bine, o constat cu fiecare ocazie. Dumeavoastră reprezentați deja o parte a României normale pe care ne-o dorim cu toții. Unde se trăiește ca în Occident. Această parte de Românie poartă semnătura PNL, prin administratorii ei de toată isprava și echipele lor! Vin, la rândul meu, dintr-un oraș cu care mă mândresc, pentru că este tot o parte a României normale. Este Sibiul, orașul a cărui dezvoltare și modernizare poartă semnătură lui Klaus Iohannis. Succesul modernizării europene a devenit un brand Iohannis-PNL. Cluj Napoca - Sibiu este una din axele majore ale României normale. Și vom împânzi România cu astfel de axe ale dezvoltării care vor uni regiuni. Într-o guvernare a PNL parteneră cu președintele Klaus Iohannis!”, a spus Raluca Turcan.
”Interesele României dictează plecarea urgentă a celui mai prost guvern din istoria țării”
Liderul liberal a vorbit și despre moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă, explicând că deși sunt voci din opoziție care spun că PSD ar trebui să suporte guvernarea în continuare, nimeni din PNL nu dorește acest lucru. ”Ceasul nu mai poate fi dat înapoi. Cu fiecare oră, cu fiecare zi care trece, menținerea guvernului Dăncilă face un rău tot mai mare României. Guvernează în haos, ilegitim și imoral, cu o incompetență care face ravagii. Cinic vorbind, politicianist vorbind, poate unora le-ar conveni ca guvernul Dăncilă să supraviețuiască așa cum e el astăzi, ca vai de el. Dar costurile pentru țară și pentru nivelul de trai al românilor vor fi tot mai mari. Interesele țării trebuie să primeze. Și interesele României dictează plecarea urgentă a celui mai prost guvern din istoria țării. Acum se aleg apele. Acum se vede cine este om politic și om de stat adevărat și cine politruc fariseu”, a mai spus Raluca Turcan, precizând că ”PNL a făcut tot ce ținea de el ca lider al Opoziției. Moțiune, negocieri, toate discuțiile necesare pentru a pune pe hârtie angajamentul unei majorități parlamentare pentru demiterea acestui guvern”.
”Plecarea guvernului Dăncila Dragnea PSD dă o șansă resetării statului și instituțiilor lui puternic virusate de PSD. Apoi, mergem mai departe cu obținerea celui de-al doilea mandat de Președinte pentru Klaus Iohannis. Omul care știe cum să modernizeze România și care de data aceasta va avea un partener: PNL”, Raluca Turcan.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Cluj Napoca , klaus iohannis , Raluca Turcan , Preşedintele Klaus Iohannis , alegeri , PNL , Este Sibiul , Guvernului Dăncilă , Dăncila Dragnea , Interesele României , Adunarea Regională
Vizualizari: 1201


Ultimele comentarii
Acum 40 minute
Din Brasov
Acum 1 oră
Emil
Acum 1 oră
Emil
Acum 1 oră
Che
Acum 2 ore
Till Eulenspiegel