Joi,
28.03.2024
Cer Senin
Acum
11°C

Voluntar în campanie. Cum ne-au primit partidele să muncim gratis pentru candidații lor

Voluntar în campanie. Cum ne-au primit partidele să muncim gratis pentru candidații lor

În cursul campaniei electorale care se încheie azi, două noi colege ale Turnul Sfatului au început să bată – sub ”acoperirea” de studente – la ușile partidelor din Sibiu. Pentru a vedea dacă și cum lucrează fiecare cu tinerii care doresc să se implice în astfel de acțiuni politice.

Că tot sunt ”pe cai mari”, primii pe care i-am căutat au fost cei de la Partidului Național Liberal, cu sediul pe pietonala Nicolae Bălcescu. Când am intrat, am văzut doar doi membri de partid, la birou. Încăpere mică, recuzită electorală multă, oameni puțini, dar primitori. În momentul în care le-am spus că am vrea să ne implicăm în activitățile partidului, fără să devenim membri, s-au arătat deschiși. Am fost puse în legătura cu președintele Clubului Studențesc Liberal din Sibiu care ne-a adăugat în grupul de WhatsApp și ne-a chemat la ședința următoare. Într-o miercuri seara am mers la sediul clubului, unde tinerii liberali au discutat despre viitoare proiecte și campanie. “Ordinea de zi” a fost consumată într-un timp foarte scurt. Pentru tinerii liberali, consiliul reprezintă nu doar un mediu în care fac politică, ci și un mod de a socializa.

PMP. Fără telefoane inutile

Următorul partid la care am mers a fost Partidul Mișcarea Populară, cu sediul pe strada Arhivelor. Președinta organizației județene s-a scuzat că are timp limitat, dar discuția care a urmat a durat aproape o jumătate de oră. Ne-a spus detalii despre partid și cât de mult se bucură de inițiativa tinerilor care vor să se implice în politică. La fel ca și la liberali, a nu fi membru de partid nu a reprezentat un impediment în a lua parte la acțiuni politice. Ședința săptămânală de partid a reprezentat pentru noi prima ocazie de a participa la desfășurarea campaniei electorale. Au fost în jur de 15 persoane, dintre care doar cinci au vorbit despre problemele cu care se confruntă PMP în campanie. Președinta organizației județene a părut nemulțumită de lipsa inițiativei membrilor și a încercat să îi mobilizeze, având în vedere că mai erau doar câteva zile de campanie. Deranjată de persoanele care stăteau pe telefoane, a răbufnit și i-a invitat să iasă afară. Conștienți de faptul că nu au resurse materiale la fel ca PNL și USR, de exemplu, cei de la PMP susțineau că se bazează mai mult pe oameni care să fie dispuși să susțină partidul. La o simplă privire prin sală, am observat că eram singurele persoane tinere de acolo. De altfel, conducerea partidului a și ținut să ne prezinte și să ne dea drept ”un exemplu de implicare în politică”.

USR-iștii ne-au pus la treabă

Partidul Uniunea Salvați România are sediul, în Sibiu, pe bulevardul Victoriei. Un singur reprezentant era în micuțul sediu la vizita noastră și omul s-a arătat încântat de inițiativa noastră politică. A fost de acord să fim simpatizante USR, urmând ca apoi să ne contacteze pe adresele de mail pentru a ne oferi mai multe detalii. Ne-au și chemat la o acțiune de campanie: cea de a împărți ziare cu informații despre candidatul Dan Barna. Într-o seară de vineri, în cartierul Valea Aurie ne-a fost dată întâlnirea cu câțiva dintre membrii USR Sibiu: ne-am organizat în echipe de câte trei persoane și am început distribuirea materialelor. Integrarea în colectivul celor de la USR a fost una extrem de lejeră.

Nu ne-au mai vrut la PSD

Ne-am încercat voluntariatul și la Partidul Social Democrat, al căror sediu de pe strada Samuel von Brukenthal a fost vegheat atâtea sute de zile de cei de la Vă vedem. În prima încercare nu am găsit pe nimeni. O oră mai târziu am revenit și am dat de câteva persoane care lucrau. Conversația a fost scurtă, spunând că ne vor contacta într-o săptămână sau două. Am așteptat un semn de la ei, dar răspunsul a întârziat să mai apară.

Adina Torop Magdalena Ceaușescu

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

2 comentarii

Republica Teleormăneană România

Acum 4 ani

Pesedeii v-au mirosit! Mama lor de securiști, ăștia știu să vadă provocatorii agenturilor străine! :)
Raspunde

Calin

Acum 4 ani

"două noi colege ale Turnul Sfatului" ... si eu care credeam ca nu se fac angajari :) S-au poate domnisoarele sunt in practica de la ULBS :) Oricum ar fi .. de ce trimiti copilasi sau copilute la interviuri prin partide in prag de alegeri ? E ca la barbut . .. stiati ca le da cu flit
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus