Joi,
28.03.2024
Partial Noros
Acum
17°C

Bogdan Trif, Președintele PSD Sibiu și primarul comunei Hoghilag, Nicolae Lazăr au inaugurat una din cele mai moderne grădinițe din țară

Bogdan Trif, Președintele PSD Sibiu și primarul comunei Hoghilag, Nicolae Lazăr au inaugurat una din cele mai moderne grădinițe din țară

O clădire veche de peste 130 de ani din Hoghilag a fost transformată într-una dintre cele mai moderne grădinițe din țară, cu fonduri obținute prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL). Investiția, în valoare de aproape un milion și jumătate de lei, înseamnă pentru copiii din localitate șansa la o educație la standarde europene. ”Mă bucur că am făcut parte dintr-un guvern PSD care a reușit să aducă cele mai mari investiții în județul Sibiu, de la Revoluție încoace, prin finanțări directe. Acest lucru a fost posibil prin PNDL, program prin care au fost finanțate, în județul Sibiu dar și în toată țara, reabilitări de grădinițe, scoli, licee, dispensare, dar și realizări de sisteme de alimentare cu apă și canalizare, reabilitări și asfaltări de drumuri, dotarea localităților cu sistem de iluminare modern și ecologic etc.

foto 2

Deși în campania electorală actualul premier PNL Ludovic Orban a spus că va stopa acest program vital pentru autoritățile publice locale din România, odată ajuns la Guvernare și-a schimbat radical discursul, devenind susținătorul programului inițiat și implementat de PSD. Din păcate susținerea lui, cum era de așteptat, a rămas la stadiul de discurs, pentru că, prin rectificarea bugetară a acordat o sumă infimă pentru plata facturilor ce trebuie decontate, punând în mare pericol întregul proiect.

În județul Sibiu doar cine nu a depus proiecte nu a beneficiat de finanțare prin PNDL, iar în alocarea fondurilor Guvernul PSD nu a ținut cont de apartenența politică a primarilor, fapt ce poate fi dovedit prin cifre, pentru că aproape 70% din sumă a fost absorbită de autoritățile publice locale conduse de primari ai altor partide politice. Este un act de normalitate, pentru că în spatele acestor primari sunt comunități întregi care nu trebuie pedepsite pentru faptul că sunt conduse de adversari politici, așa cum a procedat în trecut PNL și cum procedează și în prezent.

foto 4

Noi nu am utilizat niciodată pârghiile guvernamentale pentru a condiționa în vreun fel primarii altor partide și mă bucur că în aproape toate localitățile din Sibiu există aproximativ 3-4 proiecte foarte importante pentru comunitățile locale, susținute cu bani alocați de la Guvern pe perioada mandatului PSD.”, a declarat Bogdan Trif, Președintele PSD Sibiu. ”Deși suntem o comună mică, am dovedit că dacă există implicare și voință se pot realiza lucruri importante pentru comunitate. Bani de la Guvern au existat, prin PNDL, și a depins doar de noi să accesăm fondurile. Am reușit să construim o grădiniță la cea mai înaltă calitate pentru copiii noștri.”, a declarat Nicu Lazăr, primarul comunei Hoghilag, la inaugurarea noii grădinițe.

foto 5

Grădinița, o clădire veche de peste 130 de ani, a fost complet reabilitată în mai puțin de un an de zile, valoarea proiectului fiind de 1.470.000 lei. Din totalul sumei doar 100.000 de lei a fost contribuția administrației publice locale, restul fiind fonduri nerambursabile de la Guvern. La noua grădiniță vor veni zilnic 50 de copii, adică două grupe. Ei beneficiază de spații ultramoderne, frumos mobilate, dotate cu încălzire în pardoseală, spații de joacă, sală de mese și o curte spațioasă unde este, de asemenea amenajat un loc de joacă.

foto 3

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

6 comentarii

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

lucretianeg

Acum 4 ani

Bravo domnule fost ministru Psd' Arata-le ce ai facut sa nu te mai barfeasca
Raspunde

dd

Acum 4 ani

Intrebarea e : cat a intrat in buzunarele personajelor din poze (in afara copiilor) din acest 1.5mil de lei?
Raspunde

alta opinie

Acum 4 ani

Da ce? Au facut din banii lor? Si-a deschis pesede o firma profitabila si a donat profitul la gradinita? Sa fim seriosi. Ce merit are trif? Plus ca, la cat de destept este, sigur nu a trecut la vremea lui nici pe la gradinita, nici pe la scoala, liceu etc. La cat de blana il cunoastem, si-a facut studiile ca era copilul lu' tata.
Raspunde

Inspectorul Javert

Acum 4 ani

Din câte ştiu eu PNDL-ul este o invenție (a Elenei Udrea) apărută ca o necesitate din cauza faptului că banii din fondurile europene nu pot fi furați ! Atunci când accesezi fondurile europene nu poți cumpăra un closet de WC cu 10 000 de lei ,pe când cu bani de la buget se poate (bani munciți din greu de cei care lucrează în privat ) De acea, mai nimeni din administrația publică locală şi centrală nu se mai ,,omoară" ca să acceseze fonduri europene . PS .Să nu uităm că sub guvernarea PSD-ului a fost desființat ,,de facto " DNA-ul.
Raspunde

Eu

Acum 4 ani

Ba da tu chiar esti prost. Cu asta te lauzi? Pai tu trebuia ss investesti in turism, in gradinita era treaba primariei. Ce altceva ai facut? Decat sa vorbesti de rau pe Iohannis si Sibiul! Dute si nu mai hai!
Raspunde

Fanica Ion

Acum 4 ani

Inaugurare doar cu primar, presedinte PSD, oameni si consilieri. Directorul nu e prezent (gradinita posibil sa fie a primariei in acest caz), fara inspector scolar general sau inspectorul scolar pentru management pe zona, dar cu batausul de invatator, fost director Lazar! Sa tot ai depolitizare!!!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus