Deputatul PSD Bogdan Trif anunță într-un mesaj transmis în ultima zi din an, că social-democrații au modificat în Parlament legea privind eliminarea plății CASS-ului pentru anumite categorii sociale.
”Am reușit să trecem de Senat Legea privind eliminarea CASS-ului pentru mame, veterani-văduve de război, invalizi de război și foștii detinuti politici
Deși parlamentarii PNL si USR au spus public ca o sa voteze aceste proiecte de lege, atunci cand a venit momentul adevarului, s-au opus fățiș.
Am evitat blocarea legii de către senatorii PNL și USR și am reușit să trecerm proiectul de Senat prin aprobare tacită, urmând ca la Camera Deputaților, să încercăm să găsim soluții pentru a avea o majoritate astfel încât acest proiect important pentru mamele, vetaraniii de război și foștii deținuți politici din România să treacă de votul din plenul Camerei Deputaților.
Până și pe noi, cei de la PSD, ne-a mirat schimbarea la 180 de grade a parlamentarilor PNL și USR care au spus public că susțin acest proiect de lege dar în Parlament s-au bătut cu toate armele să fie blocat.
Aceste măsuri de îndreptare sunt absolut necesare, cu atât mai mult cu cât vizează categorii vulnerabile care au nevoie de o reacție rapidă și fermă”, a declarat deputatul Bogdan Trif.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: psd. parlament , Bogdan Trif , stiri sibiu
Vizualizari: 7269


Ultimele comentarii
Acum 51 minute
Der Kaiser
Acum 1 oră
Zzz
Acum 1 oră
....
Acum 1 oră
Dan
Acum 1 oră
No Name