Sâmbătă,
14.09.2024
Innorat
Acum
10°C

Ministrul Transporturilor: Necesarul de investiţii în infrastructura feroviară şi rutieră din România este de aproximativ 40 miliarde de euro în următorii 10 ani

Ministrul Transporturilor: Necesarul de investiţii în infrastructura feroviară şi rutieră din România este de aproximativ 40 miliarde de euro în următorii 10 ani

Necesarul de investiţii în infrastructura feroviară şi rutieră din România este de aproximativ 40 miliarde de euro în următorii 10 ani, iar ţara noastră va trebui să se împrumute la partenerii externi pentru realizarea acestor obiective, a declarat, marţi, ministrul Transporturilor, Lucian Bode, citat de Agerpres.

"Pe o analiză pe care noi am făcut-o şi am vazut-o şi eu, în următorii 10 ani nevoia de investiţii în România în infrastructura rutieră şi feroviară depăşeşte 36 de miliarde de euro. Noi trebuie să ne aşezăm la masă toţi şi să spunem: acesta este planul, îşi permite România? Pentru că din fonduri europene o să avem bani, dar puţini; din buget vor fi bani, dar puţini. Şi atunci va trebui să ne îndreptăm către parteneri financiari externi, care să ne finanţeze, să ne împrumutăm, într-un cuvânt. Să spunem pe nume: să creştem gradul de îndatorare a ţării", a precizat ministrul Transporturilor, la Digi 24.

Aceasta în condiţiile în care, în prezent, gradul de îndatorare a ţării este sub media europeană, a adăugat el.

"Spun că noi am avea nevoie de aproximativ 40 de miliarde de euro ca să ne punem la punct în următorii 10 ani tot ce înseamnă infrastructură feroviară şi rutieră. Cred că România îşi permite acest lucru. Dacă nu vom face noi acest lucru, indiferent de culoare politică, şi nu ne vom aşeza la masă, copiii noştri, peste 15 ani, vor vorbi despre lipsa infrastructurii moderne în România", a precizat Bode.

Ministrul a povestit că fost blocat şi el, de Sărbători, în aglomeraţia de pe Valea Prahovei.

"Şi eu am trăit această situaţie, din păcate. Frustrarea este cu atât mai mare cu cât eşti într-o funcţie de decizie şi vezi în detaliu blocajele pentru care aceste obiective nu pot înainta. Am făcut şase ore, şase ore şi jumătate de la Bucureşti la Braşov, pe 30 decembrie. Românii s-au săturat să asculte şi să audă politicieni "ne propunem să...", "vom face...". Aş vrea să spunem foarte clar: "am făcut", "facem", a susţinut Bode.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Vizualizari: 901

Comentarii

2 comentarii

Noile Promisiuni

Acum 4 ani

Aha.... sa intrebam oare cand vor fi trenuri rapide in Romania ?!?! Sau cand se va termina autostrada Sibiu-Vest ?!...care oricum se tot darama de cand au dat-o in folosinta, iar aprox 20 de km lipsesc si nici n-au inceput lucrarile. Sa speram ca noul guvern, nu va fi unul de hoti, altfel vom ajunge sa ne guvernam singuri, cat de curand.
Raspunde

S

Acum 4 ani

Asta e, daca intram vreodată în incapacitate de plata, măcar am făcut ceva de banii împrumutați. Nu ca acum, nici bine, nici rău.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus