China a confirmat sâmbătă că 41 de oameni au murit până acum din cauza noului coronavirus care a infectat peste 1.300 de persoane la nivel mondial, în timp ce autoritățile medicale din întreaga lume lucrează pentru a preveni o pandemie. Cel mai tânăr pacient infectat are doi ani. Presa chineză scrie că 230 de bolnavi sunt în stare critică, transmite digi24.ro
Numărul total de cazuri confirmate în China se ridică acum la 1.287, a transmis Comisia Națională de Sănătate într-un comunicat emis sâmbătă, citat de CNN.
Agenția de știri Xinhua a raportat sâmbătă că dintre cele 1.287 de persoane, 237 sunt în stare critică.
Trei cazuri de infectare cu virusul din China au fost depistate în Franţa, a anunţat vineri seară ministrul francez al Sănătăţii, Agnès Buzyn, conform cotidianului Le Figaro.
„Pacientul din Bordeaux are 48 de ani, a revenit din China, a trecut prin oraşul Wuhan, a avut primele simptome pe 23 ianuarie. A avut contact cu zeci de persoane de când a revenit în Franţa”, a declarat Agnès Buzyn. Despre pacientul din Paris nu se cunosc detalii. „Ştim că a fost în China, dar nu ştim dacă a fost în oraşul Wuhan”, a precizat ministrul francez al Sănătăţii, citat de Mediafax. „Probabil că există şi alte cazuri de infecţii în Europa”, a subliniat Agnès Buzyn.
Majoritatea cazurilor și toate decesele confirmate până în prezent s-au înregistrat în China, dar virusul a fost depistat și în Thailanda, Vietnam, Singapore, Japonia, Coreea de Sud, Taiwan, Nepal, Franța și Statele Unite.
S-a observat o transmitere de la om la om, despre care autoritățile medicale cred că a avut originea într-o o piață din Wuhan, unde a fost comercializată ilegal carne provenind de la animalele sălbatice.
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a declarat noul coronavirus o „urgență în China” săptămâna aceasta, dar a decis să nu o declare de îngrijorare internațională. Cu toate acestea, virusul se răspândește la nivel mondial.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Statele Unite , Organizaţia Mondială , Agnès Buzyn , coronavirus , Comisia Națională , Le Figaro , China Shanghai International A
Vizualizari: 1820
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Craciunescu Felicia
Acum 2 ore
PNL și KWI fac cu boltă pe Constituția României !!
Acum 2 ore
Gabytza Gabor
Acum 2 ore
Noi noi
Acum 2 ore
Mihnea