Consiliul județean Sibiu anunță recepția lucrărilor la podul nou construit în Săsăuș, peste pârâul din localitate, investiție de 2,3 milioane de lei.
Prodial SRL este firma care, în 23 iulie 2018, a primit ordinul de începere a lucrărilor la noul pod amplasat în Săsăuș, pe DJ 105A. Podul a fost finalizat pe la jumătatea lunii decembrie a anului trecut, iar zilele acestea a avut loc recepția la terminarea lucrărilor. ”Investiția a fost necesară pentru ca trecerea peste drumul județean 105 A să se realizeze în condiții de siguranță, vechiul pod fiind într-o stare avansată de degradare din cauza inundațiilor. Pentru construirea acestui pod a fost nevoie de relocarea rețelelor electrice, de gaze naturale și apă existente în zona vechiului pod și eliberarea amplasamentului pentru execuția podului nou”, se arată într-un comunicat al Consiliului Județean Sibiu, remis redacției Turnul Sfatului.
Noul pod are o lungime de 24,1 m și o deschidere de 17 m, având o lățime a părții carosabile de 7,8 metri, la care se adaugă și cele două trotuare de câte 1,5 m fiecare.
Din cele 2.351.663 lei, cât reprezintă valoarea investiției, 2.267.141 lei au fost alocați prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL).
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Tag-uri: Programul Național , Gospodăria Comunală , Dezvoltare Locală , Turnul Sfatului , Consiliului Județean Sibiu , sasaus , Execuție Lucrări , receptie ziua Austriei
Vizualizari: 1447
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Locuitorul
Acum 2 ore
Cocorean
Acum 2 ore
Sparrow
Acum 3 ore
Sparrow
Acum 3 ore
Adrian