Vineri,
29.03.2024
Parțial Noros
Acum
13°C

O nouă alarmă la mall. Totul s-a încheiat cu o amendă de 500 de lei

O nouă alarmă la mall. Totul s-a încheiat cu o amendă de 500 de lei

Alarma a sunat din nou, astăzi, la Promenada Mall Sibiu, de această dată semnalându-se probleme la etajul doi al complexului.

O echipă ISU Sibiu s-a deplasat la fața locului și nu a identificat decât o problemă legată de sistemul de alarmare. Motiv pentru care au aplicat cadrului tehnic responsabil cu prevenirea incendiilor o amendă în valoare de 500 de lei. ”Urmare a unor informații apărute în spațiul public, ISU Sibiu s-a autosesizat și a efectuat o verificare preventivă la Promenada Mall Sibiu. La fața locului, urmare a verificărilor efectuate de către echipajul ISU Sibiu, nu s-a confirmat existența vreunei substanțe care sa pună în pericol sănătatea cetățenilor sau a unei surse de incendiu. De asemenea, la fața locului a fost mobilizata o echipă de control din cadrul ISU Sibiu,  pe linie de prevenire a situațiilor de urgență, mai exact privind cerința esențială de securitate la incendiu, care a constatat defecțiunea sistemului de alarmare și a fost aplicată o amendă contravențională în valoare de 500 de lei cadrului tehnic responsabil cu prevenirea incendiilor”, anunță purtătorul de cuvânt al instituției, Cpt. Cristina Criveanu.

La sfârșitul anului trecut, alarma de la Promenada Mall a sunat de mai multe ori. Au fost inundații la parter, incendiu în subsol, iar în alte câteva rânduri sistemul s-a declanșat din greșeală.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

1 comentarii

gramaticus

Acum 4 ani

Cauza pentru declansarea alarmei a fost...prea multe fumuri pe metru patrat la zona de "umplut matzu"...get it? :D
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus