Luni,
06.07.2020
Partial Noros
Acum
22°C

Medicul care merge în școli să-i învețe pe copii să se spele pe mâini

13 Februarie 2020 11:50

Medicul care merge în școli să-i învețe pe copii să se spele pe mâini

Un medic născut și școlit în Sibiu a decis să dea comunității ceva în schimb, iar primii în care s-a gândit să investească timp și bani au fost copiii. Astfel, din toamna anului trecut, medicul epidemiolog Rareș Stoicescu ține în cadrul Școlii Gimnaziale I.L. Caragiale cursuri interactive despre igienă și modalitățile de prevenire a virozelor și gripei. Totul se întâmplă în urma unui parteneriat încheiat cu reprezentanții școlii. Mai mult, Rareș a donat copiilor din instituția de învățământ 10 dozatoare cu dezinfectant, creând tot atâtea puncte de dezinfecţie rapidă a mâinilor, precum și materiale de informare și multe alte produse de igiană personală. În momentul de față se fac demersuri pentru ca, săptămâna viitoare, acțiunile să se desfășoare și la casele de gimnaziu.

IMG_20200108_143043Doctorul Rareș Stoicescu, epidemiolog la Spitalul Municipal Odorheiu Secuiesc şi membru al Asociației pentru Prevenirea Infecţiilor (APCI), a demerat în toamna anului anului trecut un parteneriat non-profit cu Şcoala Gimnazială I.L. Caragiale din Sibiu. În urma acestui parteneriat s-au desfășurat mai multe activități în cadrul școlii pe partea de prevenire a înbolnăvirilor, o parte dintre acestea fiind teoretice și o parte practice. Medicul este din Sibiu și a studiat la facultate aici. A plecat să studieze apoi la Cluj și în urma rezidențiatului a fost angajat la spitalul din Odorheiu Secuiesc. Spune că acum vrea să ofere comunității sibine ceva în schimb.

„Mi-am dorit mult, încă de la începutul facultăţii de medicină, să dăruiesc comunităţii din care provin parte din cunoştiinţele dobândite şi să o ajut astfel, după puteri. Am observat că este nevoie de implementarea şi consolidarea noţiunilor de prevenire a bolilor, mai ales în rândul tinerilor. Așa am ajuns la parteneriatul cu Școala I.L. Caragiale”, spune medicul.

Din experiența pe care a avut-o până în prezent, în școala I.L. Caragiale, medicul spune că puțini dintre copii aveau dezinfectant de mâini la ei și, deși nu sunt scumpe, și mai puțini aveau batiste de hârtie. De asemenea, a observat că în școli sunt puține chiuvete, în raport cu numărul de elevi.

„E un calcul simplu. În majoritatea școlilor dacă vă uitați la câte spălătoare sunt și câți elevi sunt în școală poți realiza că, nici dacă fac coadă, nu au timp în pauze să se spele pe mâini. Astea sunt dotările. Trebuie să știm că mâinile murdare se spală, iar mâinile curate, pe care nu se vede murdărie vizibilă, se dezinfectează. De aceea trebuie să intervenim și să facem ceva. De ce să vină Organizația Mondială a Sănătății, în luna mai, să ne spună cum să ne dezinfectam noi pe mâini. În opinia mea noi suntem un popor evoluat și foarte curat”, mai spune medicul.

IMG_20200108_143149„Rareș, cum strănută peștii?”

Alături de directorul școlii prof. Constantin Romulus Simion și de sora medicului, Iuliana Stoicescu, care este profesor în cadrul școlii, în luna decembrie a anului trecut, au avut loc la 15 clase I – IV, cursuri de pregătire pentru profilaxia infecţiilor virale, pentru ca cei mici să fie pregătiți atunci când începe sezonul virozelor.

„Am imaginat o poveste, un mic pacient, Teddy, iar copii m-au ajutat să găsim boala de care suferă (viroză sau gripă), să identificăm virusul vinovat şi căile prin care se transmite pentru a putea lua măsuri: să strănutăm, să tuşim să suflăm nasul corect şi să spălăm, să dezinfectăm corect mâinile”, povestește medicul Rareș Stoicescu.

După pregătirea teoretică, epidemiologul a realizat 10 puncte de dezinfecţie rapidă a mâinilor la nivelul întregii şcoli donând dozatoare de ultimă generaţie ce folosesc geluri hidro-alcoolice identice cu cele folosite în unităţi sanitare.

Medicul povestește că ideea i-a venit la începutul anului școlar, când în deschidere directorul a spus că în anul acesta școlar își dorește să implice mai mult comunitatea în activitățile școlii. Așa s-a decis să propună acest parteneriat și a fost plăcut surpins de deschiderea celor de la școală.

index„Fac ceea ce fac pentru a da ceva înapoi comunității și pentru copii. Am început încă din toamnă pentru că eu știu care sunt vârfurile de sezon. La noi virozele debutează mai repede și sunt în lunile ianuarie, februarie și țin până în martie, când vom avea iar un vârf de sezon în ceea ce privește viroza și gripa. De aceea am spus să fim pregătiți”, spune medicul.

Din spusele cadrului medical copiii au fost foarte deschiși și și-au însușit foarte bine atribuțiile de a avea grijă de ei.

„Am rămas profund impresionat de micuţii care aveau multe cunoştinţe şi își doreau să cunoască şi mai mult şi care au adoptat imediat dozatoarele şi tehnica de lucru, ca fiind ale lor. Văd şi acum mânuţele care se ridicau când exersam dezinfecţia prin frecare rapidă a acestora şi este mai mult decât orice pentru mine. Elevii au fost minunati, au participat activ răspunzând şi lansând întrebări care m-au pus în dificultate. Astfel m-au întrebat: Rareş, cum strănută peştii? Am fost corectat drastic, de asemnea, pentru că am confundat un cațeluş cu un ursuleţ”, mai povestește medicul.

scoala i l caragialAcțiunile continuă și la gimnaziu

Săptămâna viitoare se dorește demararea acestei acțiuni de perevenire și la clasele de gimnaziu. În prezent se lucrează la stabilirea programului cursurilor, pentru că acestea vor trebui ținute în orele de dirigenție. Acesta își dorește ca și alte școli să ia inițiativă și să familiarizele copiii cu măsurile de prevenție, cu atât mai mult cu cât, el consideră că în România, profilaxia este încă lăsată deoparte, în pofida fapului că este mult mai bine să previi decât să tratezi.

În Sibiu s-au mai încercat acțiuni de prevenire a bolilor prin educarea elevilor în acest sens, dar acestea nu s-au materializat. În anul 2018, în cadrul procesului de Bugetare Participativă a fost depus proiectul „Mîinile curate salvează vieți”. În cadrul acestuia se dorea dotarea spațiilor sanitare ale instituțiilor de învățământ din Municipiul Sibiu cu dozatoare de săpun iar voluntari ai Asociației Propediatria, prin Spitalul Clinic de Pediatrie Sibiu, ar fi trebuit să instruiască elevii să se spele corect pe mâini. Deși proiectul a fost ales ca fiind eligibil, reprezentanții Primăriei Sibiu nu au anunțat, până acum, implementarea lui.

IMG_20200108_143135

Raluca Budușan

de Raluca Budușan

Cultură, Social
Telefon:
0766 905 671

Comentarii

3 comentarii

Ironim

Acum 4 luni

Bravo lui! Actiunea in scoli, in clasele I-VIII in special ar da rezultate in mai multe domenii.Dau exemplu salubritatea,colectarea selectiva a gunoiuluietc.Copiii trebuie deprinsi de mici cu obiceiuri 'sanatoase'.
Raspunde

dr. alban

Acum 4 luni

Ar fi bine daca le-ar face si altfel de educatie ca sa nu mai avem fete gravide la 14 ani....
Raspunde

////

Acum 4 luni

N-are alta treaba!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus