Avocatul Alexandru Suciu, ales de curând în funcția de decan al Baroului Sibiu, a acordat un interviu ziarului Turnul Sfatului în care a vorbit atât despre planurile și proiectele dedicate avocaților din Sibiu, cât și problemele importante la ordinea zilei.
Întrebat despre modul în care afectează criza provocată de virusul COVID-19 avocatura sibiană, Alexandru Suciu a declarat că există deja companii importante în Sibiu care cer avocaților soluții pentru a lua măsuri ce afectează direct angajații.
”Din punctul meu de vedere, această criză provocată de coronavirus va avea mai multe efecte. În primul rând este afectată profesia noastră, de avocat. Pe termen scurt vor avea de lucru colegii mei care se ocupă și de partea de consultanță. Sunt multe companii care deja au început să ne facă solicitări, din punct de vedere juridic, ce măsuri pot să ia referitoare la angajați. Bineînțeles că se referă la eventualitatea unor concedieri colective, posibilitatea trimiterii angajaților în șomaj tehnic și așa mai departe. După aceea, în relațiile cu partenerii vor să știe cum pot să suspende, temporar, anumite contracte sau anumite clauze împovărătoare în situația de față. Din perspectiva noastră, pe termen foarte scurt este în continuare de muncă, dar numai pentru cei care se ocupă de domeniul acesta, de business. Pentru ceilalți, deja se simte o scădere a clientelei, se simte pentru că trăim o perioadă de incertitudine și nu poți să-i spui omului: ”Haide că-ți fac procesul acuma și din luna mai se reia activitatea Tribunalului”. Nu știe nimeni dacă se va relua din mai, se va relua din vară sau numai din toamnă. Dar, eu sunt optimist pentru că oricât de afectată va fi profesia pe termen scurt, pe termen mediu și lung sunt conștient că nu se poate fără. Fără activitatea avocatului nu poate să meargă nimic. Și atunci, dacă vom fi afectați într-o anumită măsură, sunt sigur că se vor lua măsurile corelative necesare, fie de la nivelul organelor de conducere de la București ale profesiei, fie vom fi sprijiniți într-un mod instituțional. Nu cred că putem vorbi despre un colaps, vom trece peste această perioadă. Trebuie este să fim cu toții optimiști pentru că pe lângă partea financiară este mai importantă sănătatea. Degeaba ai clientelă dacă nu ești sănătos”, a declarat avocatul Alexandru Suciu.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Turnul Sfatului , Baroului Sibiu , Avocatul Dragoș Târșia , Alexandru Suciu , Avocatul Alexandru Suciu , Pentru Sibiu , avocatură , stiri sibiu , decani
Vizualizari: 13903
Ultimele comentarii
Acum 7 ore
ANDREI NICULAE
Acum 8 ore
Friki Riki
Acum 10 ore
Un cititor
Acum 12 ore
GPT - simplu și fără școală
Acum 12 ore
Ger