Anul școlar sau cel universitar nu va fi înghețat, iar elevii și studenții vor avea parte, în curând, de măsuri clare și eficiente ce vor fi transmise de reprezentanții Ministerului Educației, transmite ministrul educației Monica Anisie. Declarațiile au fost făcute în urma unor articole apărute în presă care vehiculau ideea înghețării anului școlar 2019 – 2020. Pe de altă parte, școlile vor rămâne închise, cel mai probabil, până după vacanța de Paște.
Ministrul Educației Monica Anisie a ținut să precizeze că orice informație cu privire la o posibilă înghețare a anului școlar sau universitar este eronată. Aceasta a transmis prin intermediul unui comunicat de presă că elevii sau studenții nu vor repeta anul școlar și că cei din minister lucrează la o serie de măsuri clare ce vor fi transmise oficial.
„Informația privind eventuala înghețare a anului școlar 2019-2020 din cauza declarării stării de urgență este una eronată! Indiferent de situația în care ne aflăm, îndemn părinții, cadrele didactice, elevii și studenții să se informeze numai din surse oficiale și să nu ia în seamă fake news-urile care au invadat spațiul online. Totodată, trebuie să dăm dovadă de calm și de responsabilitate și vă asigur că măsurile pe care le vom lua vor fi în sprijinul elevilor și al studenților. Nu s-a pus problema înghețării anului școlar! Elevii și studenții nu vor repeta anul școlar sau pe cel universitar. Înțeleg îngrijorarea celor care vor susține examenele naționale și, în acest sens, vă asigur că în aceste momente, Ministerul Educației și Cercetării lucrează la o serie de măsuri clare și eficiente pe care le va comunica public, în cel mai scurt timp, în mod oficial. Deocamdată, trebuie să fim responsabili, să arătăm solidaritate și să continuăm învățarea de acasă”, a transmis Monica Anisie.
Cu privire la perioada în care școlile rămân închise reprezentanții ministerului nu au făcut, până în acest moment, nicio notificare oficială, dar cel mai probabil toate unitățile școlare și grădinițele vor rămâne închise până după vacanța de Paști. „La inspectorat nu am primit, până în acest moment, nicio notificare oficială cu privire la perioada în care școlile vor rămâne închise, dar cu siguranță aceasta va fi prelungită până după vacanța de Paște”, spune inspectorul școlar, prof. Constantin Dincă, purtător de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Sibiu.
Dacă va fi așa, elevii ar putea sta acasă până în 21 aprilie, Paștele ortodox fiind pe 19 aprilie.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: ministerul Educatiei , elevii sibieni , Monica Anisie , Ministerului Educației Naționa , Constantin Dincă , scoli inchise , Ministrul Educației Monica Ani , Studenţii Stephanie Broatch
Vizualizari: 3951
Ultimele comentarii
Acum 51 minute
FLOD
Acum 52 minute
FLOD
Acum 1 oră
Sandokan
Acum 2 ore
Emil
Acum 2 ore
Marian Budrala