Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
20°C

Accident la Veștem declanșat de o bucată de lemn aflată în drum

Accident la Veștem declanșat de o bucată de lemn aflată în drum

Un accident de circulație, cu potențiale urmări grave, s-a petrecut joi dimineața pe DN 1, în zona Veștem, din cauza unei bucăți de lemn aflată pe carosabil.

Polițiștii din cadrul IPJ Sibiu ajunși la fața locului spun că evenimentul a avut loc pe sensul de mers Vâlcea-Sibiu.

”Șoferul unui autoturism nu păstrează distanța de siguranță și intră în coliziune cu turismul condus în fața sa de către o femeie care redusese viteza pentru a evita impactul cu un lemn aflat pe carosabil.  În urma impactului, autoturismul lovit a fost proiectat în afara drumului, iar conducatoarea auto a suferit răni ușoare”, transmis reprezentanții IPJ Sibiu.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Sibiu a trimis la fața locului două echipaje SMURD.

”O femeie de aproximativ 33 de ani a primit îngrijiri medicale și a fost transportată la UPU Sibiu, conștientă, prezentând diverse contuzii și un traumatism cranio-cerebral minor”, spun medicii.

Traficul în zonă este îngreunat.

accident

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

1 comentarii

Raspandache

Acum 3 ani

Să fie testat lemnul cu alcooltestul. Și obligatoriu să se deschidă dosar penal pe numele lui. Al dracului de betiv stand intins pe mijlocul drumului!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus