Miercuri,
10.09.2025
Cer Senin
Acum
21°C

Povestea asistentului medical Raul Dobra, primul donator de plasmă de la Sibiu: „Nu este dureros sau dificil și e rapid”

Povestea asistentului medical Raul Dobra, primul donator de plasmă de la Sibiu: „Nu este dureros sau dificil și e rapid”

Asistentul medical Dobra Raul Aurel este primul sibian vindecat de COVID-19 care a acceptat să doneze sânge pentru ca pacienții să beneficieze de tratament cu plasmă hiperimună. Tânărul, în vârstă de 33 de ani, este angajat la Spitalul Județean de nouă ani și spune că soția sa a fost prima persoană la care s-a gândit când a aflat că este infectat.

Tânărul asistent spune că a aflat că este infectat cu noul coronavirus, la începutul lunii aprilie. Intrase în contact cu o pacientă internată în cadrul secției de Gastroenterologie, confirmată cu COVID-19, și a fost nevoit să se testeze. „Am aflat în 7 aprilie, în urma unui control. Am avut o pacientă cu COVID-19 și a fost nevoie să fim și noi testați. În primul rând m-am gândit la soția mea, în acel moment, pentru că ea e cea mai apropiată persoană de mine. Acela a fost gândul meu, pentru că în rest nu am mai avut contact cu nimeni”, povestește Raul.

Imediat după aflarea rezultatelor, din cadru medical a devenit pacient. A fost internat în Spitalul Județean pentru două săptămâni, timp în care i s-a administrat tratamentul.

„În momentul în care am aflat am fost și internat, pe secția de boli infecțioase. Spitalizarea a durat destul de mult, 14 zile. În ceea ce privește simptomele, am avut dureri de cap timp de cinci zile”, explică asistentul.
Acum se simte bine, s-a întors la muncă de o zi și spune că face totul cu mult mai multă grijă. Riscul de reinfectare există, dar speră la ce e mai bine și continuă să lucreze cu la fel de multă dăruire. „Acum sunt bine, mi-am revenit. Am fost deja și la muncă. Mi-e teamă, pentru că riscul de reinfectare există, din ce înțeleg. Merg cu mai multă precauție, mi-e teamă în continuare, dar să sperăm că nu mă voi îmbolnăvi din nou”, spune Raul Dobra.

PLASMA_2

Decizia de a dona i-a venit ușor, pentru că își dorea să îi ajute și pe ceilalți pacienți infectați, așa că nu a stat pe gânduri când a fost sunat de la Centrul de Transfuzie Sanguină Sibiu.

„Am făcut acest pas în primul rând pentru a-i ajuta și pe restul, să se facă mult mai repede bine. M-am gândit să fac un lucru pozitiv. Am fost chiar astăzi, de un sfert de oră m-am întors de acolo. Nu am mai donat până acum sânge, dar cred că totul se desfășoară ca la o procedură normală de donat. Nu este dureros sau dificil și este rapid.”
Următorul pas după recoltare, conform protocoalelor, este ca probe să fie trimise la Institutul National de Hematologie Transfuzională din București pentru a fi efectuată testarea în vederea identificării prezenței tuturor virusurilor transmisibile. După testare, rezultatele probelor vor fi trimise la Centrul de Transfuzie Sanguină din Sibiu într-un termen de 5 zile, urmând ca apoi plasma să fie utilizată pentru tratamentul pacienților infectați cu COVID-19, aflați în stare gravă.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Cristina Bălău

de Cristina Bălău

Eveniment, Cultură 
Telefon:
0770 962 946
E-mail: cristina[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus